Ziua a saisprezecea

Zorii zilei m-au trezit imbuibat
Cu ochii mari, cu mainile inclestate pe firul de iarba care nu mai crestea.
M-am oprit in fata Soarelui si atunci mi-au ajuns minutele acasa.
Mecanismul a inceput sa toarca in inversul materiei
Nu o sa mai stearga niciodata ploaia pasii mei care au fost.

Ziua a cincisprezecea

Si culoarea mai culoare
Si gaza mai gaza
Si mersul mai incovoiat in jurul drumului grav
Al cerului si al cercului de foc
Al butonului de cristal din dreptul inimii.

Ziua a paisprazecea

Pisicatule
Tu stii gustl pietrei si al nisipului galben?
Ti s-au inchegat ochii a lumina galbuie, de seara, in jurul fluturilor mov?
Mie mi s-au impietrit visele in albume de 10 pixeli si nu mai gasesc cheia lor
Sa le trec vama dincolo de mana cea grea a boxerului Gica.

Ziua a treisprezecea

Sprancetorul s-a auzit pe sine in spatele firului muscat de iarba
S-a speriat vazand sarpele incolacindu-se in jurul parului
A iutit o roata de foc si...Tusti! Inapoia timpului pierdut
Tipa la miscrofon adunare literelor nebune
A semnelor nebune si a orelor nebune
Adunarea cifrelor de doi si trei in jurul parului cu sarpe
Adunarea lui sapte cai veseli si a lui minciunica
L-au strans pe sarpe in brate in jurul Caii Lactee
Si l-au invatat sa inghita aur ars.

Ziua a douasprezecea

Sunt cuvinte
Care ti se rostesc tainic
De parca Insusi Dumnezeu ti s-ar spovedi tie, si universului,
De parca literele s-au prins in zboruri largi, sferice, naucitoare
Translucide sunete,
Inmiresmate si grele de muzica sufletelor
Tuturor, celor din trecut,
Din viitor,
De atunci, si de acum.

Ziua a unsprezecea

Mi-au crescut aripi din cer si ma mangaie pe crestet.

Nu ma mai ascund, ca nu are rost. Imi pierd rstul si rosturile de imprumut sunt ale dracului. Te mint astia ca poti sa le iei asa, ca pe hainele second-hand, si sa le tii o perioada pana ai un rost al tau. E o mare minciuna. Rosturile sunt individuale si individualizate dupa lectii, mi-au soptit aripile.

Bine ca nu mi-am cumparat un rost second-hand. Il astept pe al meu sa se coaca dincolo de transee. Cred ca nu mai e mult pana atunci si o sa il pot lua in mine. Totul va fi altfel, atunci.

Pentru ca o sa fiu eu, in sfarsit.

Stai! Inca nu e copt si mai e timp. Sa mai copilaresc, am zis, sa ma mai joc de-a adultul si de jobul si de-a gatitul si de-a lumea mare, deschisa ca o foaie de hartie. De-a platitul facturilor si de-a scris cecuri din alea misto, ca in filmele cu americani.

Si de-a litera.

Fiecare dintre oamenii pe care ii cunosc eu sunt adoptati de o litera, care le ceste in inima inca din ziua in care parintii lor se gandesc la ei pentru prima data.

Litera mea e litera T. Scurta si la obiect, intinsa pe orizontala si pe verticala, la fel cum sunt aripile cerului meu.

Intelegeti acum de ce nu pot sa imi iau un rost second-hand?

Ziua a zecea

Ziua a zecea

Se aude o inima care bate.

E inima orasului innoptat.

I-am implinit pe cei 28. I-am primit la mine in sufragerie, imbracata frumos, gata de sarbatoare, cu un pahar de sampanie in mana. Eu i-am asteptat si eu i-am asezat la masa si eu i-am zambit gales fiecaruia dintre ei.

M-au intrebat ceilalti a doua zi ce parere am.

Ce pareri? Ar insemna ca mi se pare, bine, rau, destul, sau nu prea sigur, ceva, in legatura cu mine si cu cei 28. Mie nu mi se pare nimic, domnisoara, i-am zis infumuratei de la stiri, care mesteca guma Orbit fara zahar pentru dinti albi si stralicitori. Nu am pareri. Am certitudini, si culori, si am primit si eu un cadou: o serbare in fiecare an.

Cu ocazia serbarii de anul acesta, tovarasa mea si cu mine ne-am luat de manuta frumos si ne-am amintit de zilele trecute, de Eugenia, de sotron, de ascuns si de intunericul din curte, cand ne speriam de zgomotul vantului printre frunzele de vita de vie.

Cei mai buni struguri se coc acolo; e sange de pamant cu multa dragoste.

Domnisoara s-a suparat. M-am gandit in momentul acela ca nu e bine sa las presa sa ia parte la conferinta mea anuala de viata. Mai bine ar fi sa ma arunc printer clipe cu ochii inchisi si cu bratele intinse.

Fara conferinte. Doar clipe.