joi, 22 decembrie 2011

Mentorship sau nu? A fi sau a nu fi orientat

Ma gândeam zilele acestea la cât de important este să ai un mentor. Ideea se bifurcă în sub-idei, revelatoare sau nu, care ar corespunde unor atitudini de viață distincte.
Prima atitudine e aceea a idealistului prin definiție, ceea ce aflasem că ar corespunde culorii violet și, după părerea mea, unei abordări utopice asupra vieții. Idealistul neaoș gândește că el activează și acționează în scopul unor obiective mărețe, și este sigur: Da, domnule, eu o sa schimb lumea! Fiind el neaoș și idealist, pornește la drum ca un Don Quijote și vede peste tot oportunități de schimbare. Vede șanse și lipsuri. Aș zice eu, fără idealiști neaoși, societatea nu ar ajunge nicăieri.
Pentru atingerea țelurilor sale înalte, idealistul neaoș necesită o hartă de descheiere a realității. Și aici mă gândeam la un mentor. Se discută adesea despre importanța mentorilor. De aceea am scris și eu în titlul postării cuvântul englezesc "mentorship", pentru că termenii de genul acesta sunt profund neromânești în exprimare. Adică e nevoie de un model de lucru. Ca un chirurg, al nostru Don Quijote are nevoie de anatomie bine pusă la punct. De veleități analitice. Care va să zică, să știe, domle, unde sa taie și cât de adânc. Să nu facă numai o operașie estetică, ci una eminamente structurală.
Bun, bun, dar ce se întâmplă când lumea nu se vrea schimbată? Ei îi place așa, mototolită și scofâlcită, adunată, ridată, zimțată? Ei, aici nu mai știu, problema mă depășește. Acela e pasul următor în proces, în supply chain, ca să mă dau și eu rotundă în limbaj neromânesc.
Ziceam că e nevoie de un nene mentor, să aibă omul care aduce schimbarea clar în minte, cum vrea el și cum poate shimba ceva. Adică să îi confere mentoratul acesta un soi de realism empiric. Se poate schimba ceva și cum? Și mai are nevoie de cunoștința lucrului care trebuie schimbat. În cele mai mici detalii.

A doua categorie e categoria realistului fără baliverne și fără timp de pierdut. El nu pierde timpul cu povești și cu idealuri, așa crede el. Din punctul meu de vedere, în comparație cu idealistul neaoș, realistul fără baliverne are acealeași idealuri în minte, numai că nu le numește ca atare. El le ciopârțește să fie mai ușor de digerat. Adica le face SMART, cum ne învață cărțile de management (a se vedea că la FSEGA se mai și citește. Greu de crezut, știu, dar este și bibliotecă acolo). Le face măsurabile. Și el are instinct după care acționează, și un model în minte. El vrea să reușească pentru el, adică tot vrea el să schimbe ceva, dar pentru el însuși, nefiind salvator și nici Mesia.

Ei, ce mi-a trecut mie prin minte acum e ca, oricum am întoarce noi problema, pe mai multe părți și în mai multe tipologii, tot trebuie să recunoaștem ca e nevoie de un model. În toate. E nevoie să știm posibilități, pentru a le putea încălca. Dar măcar să știm o referință.

Cred ca asta am pierdut și avem nevoie să regăsim. Referința. De acolo încolo, vorbim de circumstanțe. Și Dumnezeu ne dezleagă la ochi, pentru că și El apreciază referința și curajul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu