miercuri, 19 decembrie 2012

Si a fost odata, ca niciodata, un om fericit cu el. Multumit. Cu lanturile deschise si cu o inimia larga, zemoasa ca un pepene rosu, dulceag. Si a fost odata ca niciodata o mare de intrebri care inconjurau casa de piatra a omului cu inima de pepene rosu. Cu semne mari si mici, cu fonturi diferite, tasninde de unde nici nu te-ai astepta sa tasneasca asemenea intrebari deschise si sprancenate.

Povestea 10001
Dimineata ma trezesc fix la ora stabilita si deja stiu ce urmeaza sa fac in ziua aceea.
Dimineata...nu, nu, povestea asta trebuie sa fie a unui invingator. Sunt destui invingatori aici. Neschimbati de nimeni. Povestea unui om fericit.
Sa purcedem la drum, deci.
Dimineata ma ia intotdeauna prin surprindere. Sunt un om norocos. M-am obisnuit ochiul cu lumina zorilor, ingalbenita, incatusata, roza, mangaietoae. ma ia de fiecare data prin surprindere, iar asta se simte in cafeaua pe care o pregatesc si o vand clientilor mei.
Boabele murmura multumite in masina de macinat...a pace, a desfrau, a regret; eu zic ca am un simt special al cafelei prajite. "Cafea in cautarea unui suflet ingandurat." Imi place sa ma consider un alchimist.
Doamna de la trei bea cafeaua cu mult lapte si zahar.
Domnisoarei ii place caramelul, iar bancherul bea cafea fara zahar. Cand il asteapta o tranzactie importanta ii pregatesc o cafea cu menta.
In dimineata aceasta, m-am inhamat cu cartea de bucate si am ajuns la timp pentru cafeaua cu vanilie a postasului. Ma cauta deja cu privirea.
Imi place munca mea. Asa ne-au spus la workshop. Mie mi-au spus sa imi repet asta in fiecare dimineata, de cate ori ma simt demotivat. Cand mi-au zis asta, m-am simtit si mai si. Ca un 4 din acela abia tarandu-se pe singurul lui picior.
Nu imi spun asta niciodata. Ajunge sa imi beau cafeaua in fiecare dimineata. Asta le spun si lor: "Ajunge sa va beti in liniste cafeaua. Aveti timp. E al vostru de drept. Nimic altceva. De dilatat, de contractat. Cine stie? De baut cafeaua."

luni, 17 decembrie 2012

Poveste 10000

Toată viaţa mea am fost măturător de stradă. De la vârsta de 8 ani, mai exact. M-a luat tata de mână într-o zi şi, cu o ţigară în colţul gurii, mi-a zis:
„De azi, aduci bani în casă. Nu am de unde să te ţin şi pe tine, şi pe sor-ta.” Şi astea au fost cele mai multe cuvinte pe care mi le-a adresat vreodată tata.
De atunci, mătur în fiecare zi Piaţa Unirii. Încep la 6 dimineaţa, fac pauză la câte două ore, lucrez sistematic. În pauze, fumez câte o ţigară. Îmi place să stau lângă Diverta şi să privesc trecătorii.
Am auzit ca azi ar fi nu ştiu ce zi specială. I-am văzut pe toţi de dimineaţă palizi la faţă. Cămăşile mai scrobite decât de obicei, mâinile mai încleştate pe serviete, claxoanele mai stridente, cucoanele mai înţepate şi cu pomeţii obrajilor mai roşii decât până acum.
Ziarele au venit şi ele, mai târziu, la ghereta amicului meu. Îmi zise, deunăzi: „Auzi, cică e gata. Asta a fost. Ţi-aş zice să fugi, că deseară la şapte se apropie.”
„Ce tot vorbeşti, mă? Că doar acum nu mai vine Securitatea să mă ia. Şi n-am făcut nimic.”
„Mă, atâta îţi spun. Îi gata. Zic să fugi acasă la ai tăi, să te rogi, poate scapi.”
Eu nu l-am înţeles niciodată pe ăsta. Cred că de la atâta citit ziarele, a înnebunit. Cică are el revelaţii din alea, metafizice. Eu atâta ştiu, ţigara mea îi ţigară, nu am dat nimănui în cap, am stat toată viaţa mea la locul meu şi cunosc fiecare piatră din Piaţa Unirii ca pe copiii mei.
Acuma e 7 fără 10. A trecut timpul azi un pic mai lent decât până acum.
De unde ştiu? Păi, de obicei, ajungeam cu mătura până la terasele de pe Eroilor, până la ora asta…
Mă, da’ îs toate goale, terasele. Ce bine, mai puţin de muncă pentru mine.
Eu toată viaţa mea am fost un măturător de stradă, da’  unul cinstit. Cu coloană vertebrală. Cum mi-a zis,  într-o zi, profesorul: „Ilie, tu eşti  un om cu coloană vertebrală.” Mi-a plăcut. Îmi mai dădea şi mie să citesc, şi câte o ţigară, sau câte un covrig. Mda… Uimitor de întuneric. M-oi aşeza pe banca asta, sunt aşa de obosit. Ce bine că e totul pustiu. Pot să aţipesc şi eu un pic…

joi, 4 octombrie 2012

Am nascut un cuvant azi-noapte, pe cand dormeam alunecat intr-o balta de vise razlete
Ca avioanele, ma bombardau asemeni mustelor negre, de vise si pareri,
Cuvintele,
Nascute prin porii pielii,
Cosmetic aranjate, pregatite pentru orice in afara de nasterea unui cuvant.
Mi-am lasat zborul sa continue,
Avionul fara copilot mai avea cale lunga de strabatut.
Traiectoria spre tara cuvintelor imi revine brusc in minte,
Si ma dor brusc palmele de atata nastere de neant.
Eu traiesc ca sa scriu.
Cuvintele nenascute inca
Asteapta sa fie involburate
Indestulate de aer si simtaminte si abis.
Ies din mine aglomerari de ganduri si de ziceri de dor si de mirare,
De amintire fumeganda si dureroasa a Mine-lui,
Pictat pe fata mea cu chipul subtire.

miercuri, 26 septembrie 2012


Povestea omului care si-a pierdut visul sau a inimii confiate

Mi-am cumparat o inima confiata, sa o pun ca brosa la camasa mea de birou.
In felul acesta, colegii vor sti ca am o inima predispusa la impliniri, dar pe care eu, prin liberul meu arbitru, am ales sa o afisez ca fiind confiata.
Am dejucat in felul acesta planurile surorii mele, Bucuria, de a ma vedea purtand lacrimi in ochi.
I-am spus ca lacrimile sunt doar risipa de apa si sentiment.

luni, 21 mai 2012

Adeseori ne intalnim intr-o statie de alimentare a cartului.
Mananci un sandvis cu sunca, invelit in staniol de mama ta.
Nu mai inteleg nimic.
De ziua mea, imi doresc un oracol din Delphi sa fie schimbat pe cartul meu de jucarie.
Fac slalom printre zambete nocive zi de zi.
Fac slalom printre gandurile mele, asemeni sensurilor de pe autostrada.
Sunt aceleasi dureri batatorite, asfaltate proaspat
De toamna, de lame ascutite, de flori uscate, de morminte pitoresti,
Ganduri de martiri si de manunchi de sanse,
Ganduri de zile senine.

duminică, 1 aprilie 2012

De aur

De aur ti-s bratele lungu pana in catapulte,
De margean ti-s unghiile,
Ti se sparg ochii de lumina,
Iti place sa te oglindesti aievea in vocea mea,
Si intorci cheia ca intr-un robot alambicat care gateste pilaf cu orez si ciorba de pui a la grec in fiecare zi de marti.

Fantoma

M-am imbolnavit aievea,
De visul de dantela roz.
Mi-am zburat creierul,
Satula ca ma doare atat de des,
Imi tiuie capul si mi s-au radiografiat visele prea multe,
M-am stramutat cu sange cu tot in ghiveciul cel de lut al omului fantoma.

Pacait

Si atunci, ma intrebam intruna,
De unde ma asurzeste mersul sacadat al trenului prin mijiri,
De unde am oprit eu musca verde pe pleoape,
De ce i-am legat un bilet porumbelului, si apoi l-am omorat,
L-am pus sa traiasca pe un cos infundat.
De ce e cainele curat, iar parintii opintiti in visele mele,
De ce e pelicula neagra in partea aia a sufletului,
De ce ma traverseaza meridianul 0,
De ce nu mai stiu cum ma cheama si de unde vin.

Biciul

Mi-am studiat tacerea, si nelinistea, si aureola gri de lasitate.
M-am scobaltit si mi s-au scofalcit unghiile intrate demult in carne,
Am tinut colivia inchisa,
Calului i-am zis "Cea",
Opinteste-te incolo, nu mai asurzi copitele!
Sufletul imi tremura inca de atunci.
Degeaba i-am inserat perfuzii permanente.
Nu mai merge, omule, nu mai pot.
Atata mi-e de somn...

luni, 27 februarie 2012

Vreau sa va povestesc

Vreau sa va povestesc ce bine imi face mie sa ascult o muzica buna. Cred ca fiecaruia dintr noi ii face la fel de bine. Chiar daca definitia pentru "muzica buna" e, pentru fiecare dintre noi, alta.
Face bine o muzica buna cu prietenii, o poveste si un sunet scris dupa cateva ore, din dorinta de a nu pierde momentul acela, care are toate sansele sa se topeasca pe de-a-ntregul in fiinta ta, ca apoi sa nu mai stii care parte din tine e ea curata. Si atunci nu mai poti sa o aduci in cuvinte, in cuib-vinte. Raman atunci numai cuvinte despre tine si cu tine, ca un egoist rosu cu negru, tare ciudat, inchis intr-un cerc vicios cu sinele.

Simtaminte

Imi place sa folosesc verbul "a crede" la persoana intai, singular. Era cat pe-aci sa incer propozitia de inceput a inceputului de postare cu verbul asta, jucaus si puternic, cu personalitate.
Pentru ca e important sa crezi si sa astepti, sa accepti si sa te descoperi. E faina senzatia pe care o ai privindu-te in oglinda si descoperindu-te ca pe un vechi prieten, pe care nu l-ai revazut de un secol si jumatate. Un prieten de care nici macar nu iti dadeai seama cat de mult iti lipseste si pe care il intrebi, luandu-l in brate, unde a poposit atata timp, fara sa dea niciun semn, de viata sau de moarte, de visare sau de uitat.
E bucurie si certitudine, ca esti inca acolo, cu aceeasi scanteie, mai bogat totusi si mai sigur si increzator pe ce crezi si de ce.
E faina senzatia de trezit dimineata cu certitudini ca, orice ai face si oricat de bine te-ai cunoaste, exista tot timpul o parte din tine care te surprinde. Ca o culoare noua, o combinatie de ocru si verde pur.

Imi era dor de mine, cea care scrie :)

Voua?

joi, 19 ianuarie 2012

Despre istorie sau ce se intampla cu noi

Fiecare are o istorie personală. Una numai a lui, de care este convins, în care crede, de care îşi aminteşte şi de care se leagă cu muuulte fire, să nu cumva să se îndepărteze. Şi care îi dă valoare.

Ce se întâmplă azi în Cluj. E energie. Atâta energie din motive diferite. Am ascultat acum imnul portestatarului. Zice Dan Teodorescu acolo frumos, zice el despre autostrăzi, despre păduri care sunt pe cale de dispariţie, despre cianuri si Roşia Montană, despre un sistem de sănătate. Şi mă gândeam ce ar trece prin minţile multora dinre români. De ce să ne intereseze pe noi de Roşia Montană. Că doar nu am crescut acolo şi nu ne intră nici aurul în buzunar. Sau de autostrăzi. Că putem şi fără. Că doar mergem şi noi prin ţări străine şi trăim acolo civilizat, că ei se ştiu aşa, cum e cu democraţia. Noi suntem nişte copii săraci şi prostuţi aşa, cu puloverele rupte pe la coate, dar altfel cuminţei, ne facem datoria acolo la Uniunea aia, ne plătim dările, nu comentăm prea mult, că doar ce se mai poate face în ţara asta. Nimic, domnle. Numa bine că ne poluăm, poate ne evaporăm undeva în atmosferă, dacă nu reuşim să plecăm la fraţii mai mari, mai civilizaţi, să ne dea ei ceva de mâncare.

La proteste au fost multe persoane de vârsta a treia. Erau prea bătrâni să mai plece de aici, că se leagă omul ăsta patriarhal din România de locuri, de oameni, e mai de modă veche. Dar au ieşit în ţară. Au fost şi studenţi. Care se gândesc să nu plece la fraţii mai mari. Oameni nemulţumiţi.

Din ce am înţeles eu până acum, schimbarea e absolut necesară. Şi benefică.

Până la urmă, fiecare e dator să îşi scrie istoria şi moştenirea pentru viitor. Eu ştiu ce vreau să scriu în istoria mea.

duminică, 15 ianuarie 2012

Portret

Iubitul meu e îmbrăcat în paşi.
Laolaltă cu nopţi, zăpezi şi amintiri troienite,
Mâinile lui cuprind sărutul.

Lumina

Dragostea mea încape într-o coajă de nucă.
Poleită în argintiu, atârnată în Pomul de Crăciun,
Îmi împodobeşte serile cu lumină.
S-au strâns porumbei la ferestre.
"Doamnelor şi domnilor, un fenomen nemai-întâlnit!
Curcubee şi porumbei se strâng în fiecare seară la balconul unui apartament din Cluj."
E mai bine aşa, să o ţin în căuşul palmelor.
E mai linişte şi inima bate acum mult mai disciplinat.

vineri, 6 ianuarie 2012

"Hot chick, in body and soul"

In ziua de astăzi, musai să fii o"hot chick". După am pus un punct. Ca să delimitez clar zona. Păi trebuie să fii "hot" și "chick". A nu se citi "șic". Trebuie să fii hot ca să nu ți-o ia altele mai tinere înainte. Sau, ca să reformulez, pentru că în categoria de vârstă cu care sunt familiarizată din motive obiective, încă nu este cazul a se pune problema având termenul "vârstă" în rol activ, trebuie să îți menții un nivel al hotness-ului ridicat sau foarte ridicat, pentru că trofeul, bărbații, sunt puțini în general, și și mai puțini băieți buni. De bună-seamă, când dai peste unul din specia bărbatului bun și abordabil, la locul lui și cu mintea serioasă, cum s-ar zice o partidă bună, nu trebuie nici în ruptul capului să îl lași să plece. Trebuie să fii fată deșteaptă, ce mai, să fii și hot, nu numai deșteaptă. Adică așa, să faci imposibilă o incursiune a numitului în camera neprihănită a vreunei alte domnițe. E competiție, domnule, și economia de piață se extinde vertiginos pe toate piețele. Criza e peste tot și trebuie să ai grijă să îți menții toate simțurile ascuțite și avantajele competitive constante în valoare și manifestare.
Până la urmă, tot la rolul social pe care l-ai împrumutat de la mama și bunica ajungi. Așa că tânăra speranță proaspăt angajată, cu cv-ul la butonieră și limbile străine la purtător, după ce muncește pe brânci să demitizeze mitul femeii la cratiță, după ce se emoționează vădit la gândul programelor corporatiste de promovare a tineretului feminin în poziții de conducere și de asigurare a echilibrului dintre viața profesională ți cea personală, se întoarce cu zâmbetul pe buze acasă și cu pantalonii călcați, reverul aranjat și cămașa scrobită și, zâmbitoate ca o floricică, se preschimbă pe dată în prietenă sau, după caz, soție, mamă și fiica iubitoare, cu un șorțuleț înflorat și cu tigaia Dry Cooker în mână. Pregătită să își demonstreze dexteritățile culinare dobândite, cel puțin teoretic, la un curs on-line de gătit, curs la care a luat parte după orele de serviciu.
Și e și hot. Și fără cearcăne, mereu proaspătă, nu vorbește murdar și mănâncă cu gura închisă. Un amestec de feminitate și putere, menit să înduioșeze inima prințului care a catadicsit să își arunce o geană și să o salute în grabă.
Albinuța noastră trebuie să fie, în lumea pe care o văd eu pe geamul mașinii în fiecare dimineață, o super woman. Hot in body and soul. Hot chick. Să zâmbească și să performeze. Așa e moștenirea genetică, cea culturală și altele și altele, moșteniri pe care ne lăudăm că le aruncăm pe fereastră ca oamani culți ce suntem, dar pe care le ambalăm numai un pic mai dichisit.
Partea faină din toată povestea e că tipa asta hot chiar există. Și e hot în trup și suflet. Și poate să fie zâmbăreață ca o zambilă când ajunge seara la 7 acasă. Dar mai lăsați-o moale cu băieții buni pe care trebuie să îi poarte la rever.Atârnați așa, ca gândacii. Și care îi oferă ei echilibru.
Echilibrul ăsta vine doar din repsect pentru tipa asta hot.

Dar again, ce știu eu? Mai am timp să revin și să mă razgândesc.

Am o întrebare pentru voi, fetele hot. Îl mai așteptați pe Făt-Frumos?

luni, 2 ianuarie 2012

Povestea sacului fără petec sau a omului vid

(Versurile sunt rostite de o voce gravă, masculină, sacadat. După ce versurile sunt rostite, se așterne tăcerea, timp de câteva secunde, apoi vorbește personajul. Personajul se mișcă uneori greoi, amintind de mișcările unei marionete, alteori se poartă asemenea unei fetițe inocente. În timp ce sunt rostite versurile intercalate între bucăți de monolog, personajul rămâne nemișcat.
La începutul piesei, Andreea este îmbrăcată cu o pijama roz cu Snoopie. Are părul cârlionțat, blond, lung, și poartă o pereche de ochelari cu lentile foarte groase și cu rame rotunde și mari, care îi acoperă mare parte din față.
 Camera e zugrăvită în roșu puternic, iar de unul dintre pereți stă rezemată o oglindă uriașă. Lângă oglindă se află un cufăr deschis, din care ies o mulțime de cămăși albe și de cravate.)
Amortizare zbang
Amortizare zbang
Am trantit ușa.
A intrat amurgul
A coborat Marele
A mirosit hoitul
A spart autenticul.
I have to grow, to become a team-leader. Este tot ce îmi doresc. Doar o spune lista de priorotăți. Prioritizează, ne-au spus la cursul de time management. And today I can say, cu mâna pe inimă, I have grown. I feel that. Îmi zice și Urania. Pentru cei născuți în zodia Leului, aceasta este o perioadă de mare fecunditate intelectuală. Se anunță promovări la locul de muncă, iar în casa prieteniei și a relațiilor, intrarea planetei Uranus anunță căsătorie, pentru cei singuri, sau o reînodare a relațiilor, pentru cei care au deja o familie.
Uranus intră în casa prieteniei la ora cinci, luni dimineața. Adică azi. Acum e ora șase. Hai, Andreea, grăbește-te să ajungi la serviciu. Hai, hai, lasa-l pe Snoopie să doarmă, pune-ți rochița cea nouă, sacoul cel bleu, îți prinzi părul în coc, cum ai văzut că se poartă și dă bine și...gata de ședință. Mi se pare că am fost tare inspirată să îmi iau Smart Phone. A fost o zi bună, cea de vineri. O să îmi completeze foooarte bine imaginea mea office și professional. Îi dau gata cu atitudinea mea po-zi-ti-vă. În-cân-tă-toa-re. TEAM LEADER. I-am cucerit pe toți. De aia mi-au mărit salariul. Mama a zis că e cazul, după trei ani de muncit pe brânci, de făcut rapoarte, de mărit dioptrii, de scris evaluări, de invoice-at și de scris po-uri și so-uri. TEAM LEADER. În-cân-tă-toa-re.

Dacă ai multe de oferit
Ar fi bine să o faci la banca de împrumutat vise sfărâmate,
Unde ofertele speciale aduc în fiecare zi ceva nou.
Un zâmbet, o cheie, un papuc şi o maşină de tors.
Ieri mi-am cumpărat un tichet de vise,
Intenţionez să mă trezesc în numele lui şi să şchipătez printre litere.
Marele bai e că şanţurile pot apărea de fiecare dată când soarele închide pleoapele
Spre infinit.
O să întârzii. Să am grijă. E numai șapte, dar se cade să ajung mai repede azi. E o ședință importantă. Am și un speech.
I am very happy that you gave me this opportunity of becoming a member of this family, that I got to acquire these values, this culture, that have become very important to me. I feel now that I have grown and I am ready to bring more value to this organization, to bring back what was given to me”. Riiiiiight (Râde). Ce s-ar mai distra Mihai să mă vadă. Dar a meritat. Dacă nu a rămas alături de mine, înseamnă că nu m-a iubit destul. Dar acum, o nouă eră începe. Era Andreea – Team Leader. Doamne, sunt atât de încântată. Dar am muncit destul. Nu m-am lăsat. Am făcut orice. Am demonstrat că sunt a valuable asset for the company. Și știi ce m-a ajutat cel mai mult? Lista de priorități. Asta mi-am dorit și asta am reușit. Nu mai e mult și o să devin responsabilă de o echipă și mai mare, și mai mare, și…atunci să vezi! O sa vizitez tooaaaaată lumea asta. Daaaaaa. Și o sa fac o mulțime de poze și o sa îmi împodobesc toți pereții și o să fiu foarte mândră de mine. Nu-i așa, Nichita? (Se întoarce spre dreapta, unde o poză a lui Nichita Stănescu este atârnată de perete. În tot acest timp, Andreea păstrează la ochi ochelarii supradimensionați).
Să repet: Hi all, thank you for being here, I am delighted to become a team leader and to be a part of this big family. I feel that I have grown a lot and your appreciation is very important for me. My biggest dream has come true…
Nu sunt mincinos. Mă mint pe mine în fiecare zi cu o neruşinare care mă ruşinează la vederea unei foi albe.
Nu sunt naiv, dar mă arunc înainte de a prinde un fir de cer aruncat prin canalul de comuniune.
Nu am dreptate, şi mă plesnesc peste frunte să se deşire nodurile de cravată şi să plece melcul.
A plecat melcul. Nu mai sunt afon de camera lui, dar mă simt cel mai mare ticălos.
Pe tine te aud iepureşte, cu urechile mari, deschise ca nişte trompe.
Tu de ce mă iubeşti?
Bine, bine, dar m-am cam săturat. Sper că de acum o să se schimbe situația. Am de gând să pun piciorul în prag. Să le zic așa, frumos: “Bine, fraților, dar voi credeți că eu sunt aceeași? Păi acum sunt team leader. Nu mai rămân mai mult de 9 ore la serviciu.”
 De ce să se supere? De ce? Le spun frumos, că am și eu viața mea și că viața mea nu se reduce la muncă. Până la urmă…(Stă și privește în sus, pierdută, și deodată devine tristă). Offfff, dar de ce a trebuit să plece? De ce nu a înțeles?
 Trebuia să fiu team leader. Mi-au zis clar cei de la bancă: Fără un salariu ca lumea, nu primiți credit, doamnă. M-au făcut și doamnă. Și cum altfel, cum altfel să îmi iau casă??? Ioiiii, iar o iau razna. Lista de priorități. Team Leader. This is the accomplishment of my biggest dream.
Și dacă se supără? Și dacă o să îmi ia funcția înapoi? Și titlul? Nu,nu,nu, nu se poate. Văd eu. Poate nu le spun chiar azi, nu e o zi potrivită. Până la urmă, o să înțeleagă și ei, doar sunt oameni. O să înțeleagă și oricum, eu sunt în-cân-tă-toa-re. A real asset for this company. Nu o să poată merge mai departe fără mine. Cu toții ma iubesc.
(Zâmbește tâmp, cu ochii goi. Între timp, s-a îmbrăcat corect, cu rochiță neagră, cămașă albă și sacou bleu.)
I am delighted to be a part of this family and I want to thank you all for your confidence and your trust and I am so happy, this is my dream and I promise you I will be loyal and do my best for this company, for this family that I am a part of.
Eu și colegii mei, o mare familie, o să ne iubim și o să mergem împreună la pizza și atunci o să le spun și despre mama și despre Leo și despre Nichita și nu o să mai zică nimeni că sunt mică și prostuță și că nu ma știu impune, și o să mă respecte și o să îmi zâmbească frumos și o sa primesc creditul și la vară îi duc pe ai mei în Turcia sau în Grecia sau în Bulgaria și o să îi cumpăr lui tata ce machetă vrea el și mamei o să îi cumpăr un robot de bucătărie de la Mulinex și după toate astea eu o să îmi iau cinci, nu cinci, șapte zile de concediu și o sa merg la Paris și o să mănânc un croissant și o să stau să lenevesc și o să pictez muuuult, si colorat, și o să primesc multe flori de la Mihai și el o să îmi spună că mă iubește și la serviciu o să ma promoveze și o să fiu iubită și respectată și o să am muuuuulți prieteni și și și și și o să spun la fel de fiecare dată:I am very delighted to work with you and I am very happy, iar ei o să spună: Andreea, you have grown a lot and you are a perfect manager.
(Dintr-o dată, se aude o bubuitură puternică. Încă una, și încă una.
Andreea nu se clintește de pe loc. A patra bubuitură. Andreea se întoarce către geam, își ia ochelarii de la ochi. Dintr-o dată, devine foarte tristă și se uită în jur cu cea mai mare deznădejde.)
Crede şi nu cerceta- principii moderne şi studiu de caz
Axioma nr. 1: Organizarea minţilor în cutii de carton permite păstrarea intactă a ideilor sănătoase

Axioma b: Liftul este altarul timpului pierdut.( N.A. Marcel Proust a fost pedepsit pentru a nesocoti axioma.)
Axioma 3: În coşul de gunoi găseşti dovada perfectibilităţii societăţii. ( N.A. Gunoaiele ierarhizate şi înregistrate dovedesc veridicitatea axiomei nr.1 )
Refren : Ce oraş frumos
   Fabrici şi uzine...

A se repeta neîncetat în cazul dopajului nedorit cu culori.
Vis: M-am trezit încărcat de putere nouă
  Mâna mea are pene de oţel,
  Iar pleoapele mele nu mai clipesc.
  Şoaptele mele şuieră; pot ridica până la infinit braţul stâng,
  Să ating punctul etern.
  Yes!!! Urechile mele nu mai aud nimic.
   Cerul nu mai înseamnă nimic,
   Iar hainele mele arată a...perfect.
  Am găsit omul perfect,
  Ascuns în planul de civilizare al prietenului meu.
  Acum, voi pleca departe.
  M-am civilizat şi nu am decât să caut...
  O gură de canal unde să arunc tot gunoiul scos din mine,
  Tot fluidul vâscos care se zbate în plasticul sticlei reciclabile de cola
  Pielea poroasă
  Şi strălucirea ochilor.
  Se caută marfă la second- hand. 
( Se îndreaptă spre geam și se aruncă. Se aud sirene.
Vocea bărbătească citește tern, fără inflexiuni:
Vineri, o salariată s-a aruncat pe fereastra biroului său. Ea a murit după două ore de agonie”, http://www.strada32.com/forum/ce-se-intampla-la-france-telecom_468.html.
“Astazi se implineste un an de la moartea Ralucai Stroescu, unul dintre managerii multinationalei Ernst&Young”.
http://stiri.rol.ro/Tragedia-Ralucai-nu-a-schimbat-nimic-121240.html)
<!--[if !supportLineBreakNewLine]-->
<!--[endif]-->

...

Mi-am pus haina cea neagră,
În onoarea fiicei pierdute a Babilonului,
Blocată în căutarea timpului pierdut,
A rămas captivă peste timp, în sfera cea mai mică.
Port negru de aici încolo,
Până când găsesc perla.
Fiica Babilonului își va înființa nemurirea de îndată ce va răsuna Cuvântul dătător de putere.
A murit fiica Babilonului. Arde în flăcări pătrate, sfâșietoare de milă și de pierzanie.
S-a stins perla.
Negrul meu e de mărgean curat,
De lacrimi.

De cealaltă parte a orei 0

De cealaltă parte a orei 0
S-au îngemănat zilele
S-au împreunat arcașii
Au pierdut săgețile
În spatele minutului terminus.
Ai pierdut trenul, iubitule.
Șinele mă dor și mi-au tăiat omoplatul,
Umerii îmi tremură de greutatea visului,
Genele îmi cad una câte una,
Și minutul se apropie ca un vid.
De cealaltă parte a orei 0
Norii au culoarea nisipului scurs,
Ars de femeia făcătoare de figuri în ceară.
Pârjolit, soarele s-a retras în cochilia cerului pierzător.
De cealaltă parte a orei 0,
E totuși frig.