marți, 28 mai 2013

Ziua a cincea

"Ba! Stai, ba, unde te grabesti asa! Nu vrei sa vezi ceasul asta misto? E de la Paris, e Rolex, mancati-as!"

"Petre! Petre! Stai, nu fugi asa, inca nu a venit autobuzul de 5, degeaba te grabesti. E decat 4 si mama ne asteapta. Stiu ca ti-e foame, Petre, stiu ca te-ai saturat de drumul asta greu, Bucurestiul de departe cu autobuzul, si Dacosul ala s-a stricat pe drum. Nu fii suparat. Petre, nu pleca! Unde mergi, Petre, de ce nu ma astepti?"

Femeia cade in genunchi in autogara, in dreptul semnului care arata Garbova de Sebes.

"Curva! M-ai mintit tot timpul asta, si ai venit bortoasa dupa mine, si acuma vrei sa te iau. Ca nu pot io sta linistit, sa ma duc la munca, ca inainte, sa imi iau tigari de care vreau io, si sa pip in casa, daca vreau. Ce ii trebe ei, auzi, sa nu mai pip in casa, ca ii face rau copilului. Ce copil, ca nu e al meu. I-am spus eu, sa nu se joace cu mine, ca nu ii merge! Bine ca nu ma mai vede, sa stea acolo si sa boceasca, ca nu o baga nimeni in seama, curva. Ca cica sa vina ajutorul social si atunci avem bani. Da' de unde crede ea ca am atatia bani, sa ii cumpar ei haine si medicamente si ce ii mai trebe? Ca nici copilul ala nu a fost in stare sa il faca sanatos. Cine stie cu cine l-a facut, si mi-l arunca mie acuma in carca, ca lasa ca Petre e baiat bun si iarta. Am 25 de ani, si femei is peste tot. Si ma duc io inapoi la nenea Ilie, sa ma ia la el. Ii explic io ce s-o intamplat si de unde atata necaz pe capul meu, ca m-am trezit cu asta dupa mine in Bucuresti, si nu am avut ce sa-i fac. O sa zica sa o iau. Cum sa o iau, nenea Ilie, daca nu ii copilul meu? De ce sa cresc eu handicapatii altora? Da ce, crezi ca is azil? Ia-ma, nenea Ilie, inapoi la matale, si iti matur curtea, fac tot ce zici. Si nu mai fur, nenea Ilie, nu mai fur. Si ma duc si la biserica aia a vostra, daca vrei, numa ia-ma inapoi.
De ce nu am stat la Bucuresti? Da' ce sa fac acolo? Tiganie si viata scumpa, si cu asta gravida dupa mine, nu am avut unde sa stau si unde sa muncesc, si mi-a mancat toti banii. Am sunat-o pe mama, ca mi-am incarcat Cosmote-ul, si o zis sa viu acasa, ca ma asteapta. Si dupa aia, o sunat-o curva, si i-o zis ca vine si ea cu mine. Ca ii copilul meu. Si mama, ce sa zica, haidati draga, ca doar este o camera acolo in fundul curtii si puteti sta aci.

Io fug in Spania, la a lu' Secretaru'. Sa mor io daca nu. Da-o dracului de viata si de tinerete, ca una am, si pe aia sa mi-o manc cu o nebuna.

Nu ii copilul meu, stiu io. Ma minte, toate ma minte pe mine, ca is baiat bun. Si Petrica tace. Ui ca nu mai tac, nu mai tac!"

"Frate, ai un foc? Vrei un ceas? Am unu' bengos, bre, si te vad baiat cu stil".
"Ce vrei, ma?"
"Hai ma, da-mi un foc, esti baiat cu stil, nu vrei un ceas?"
"Nu vreau, ma, crezi ca mie imi arde de ceas? O plecat nebuna? Nu ai auzit-o pe una plangand in autogara?"
"Tu ai batut-o, ma? O venit acuma politia sa o ia, ca facea ca toti dracii. O dus-o la spital. Da ce i-ai facut?"
"Ce sa-i fac, frate, io nimic. Se tine de mine ca zice ca ii gravida."
"Hai ma cu mine, te fac domn, ca te vad baiat subtire. Hai ca trimit oameni in Germania, pleaca in seara asta, si mai am un loc. Vrei?"
"Du-te ma, ca tu ma minti".
"Sa mor io, nu fii fraier.Mai am un loc si ai scapat. Faci si tu un ban cinstit, si vii peste cateva luni, cand se mai calmeaza apele. Sa nu te gaseasca politia ca ai pus-o".
"Bine, ma, hai ca viu. Unde ii plecarea?"
"In sara asta la 10, de aici din autogara. Sa nu te joci cu mine, ca te prind".

"Ma duc in Germania, mama, nu plange, ca ma intorc. Ne-am certat, da, a plecat. Nu stiu unde. Nu ii copilul meu, mama. Is in Bucuresti. Cine m-o vazut? Te-o mintit, mama, is in Bucuresti."

"Borata ii tara asta, sa mor io."
Ziua a patra

Femeie divortata. Mai bine decat femeie nemaritata. Cat de cat, macar stii cum e. Si bate ceasul biologic. Tic-Tac. Tic-Tac.

Tot ce am vrut a fost sa ma iubeasca. Cineva. Cat de mic, de urat, de maimutoi, sau cu nasul mare. Nu imi pasa de diploma sau de contul in banca. Sau de gustul la imbracaminte. Uite asa s-au dus standardele, unul cate unul, am coborat stacheta si am ajuns aici, unde ma gasesti acum, unde ma gadesc acum, si unde te-am gasit acum, de fapt, ca eu te-am gasit pe tine. De ce te miri? Bine, te-am lasat sa crezi ca tu mai cucerit si alea-alea, ca doar nu degeaba am ajuns la...cati ani am? 40? La 35 cati ti-am zis tie ca am. Da, iubitul meu, EU te-am ales.

Pentru ca am nevoie de un tata pentru copilul meu. Cum care copil? Pai nu stii tu, oare, iubitul meu, ca te folosesc...ce cuvant urat si demoralizator...te implic in indeplinirea planului meu magistral si cincinal.
Asa mi-a spus pshiholoaga aia cu unghii rosii, de 25 de ani, cu un inel scantaietor pe degetul inelar de la mana stanga. Am urat-o din clipa urmatoare, cum mi-l flutura prin fata ochilor a ghinion, nu alta. Mda, mi-a dat ea ceva lectii de buna-purtare, un fel de cod pe care sa-l urmezi si sa gasesti un barbat in maxim 30 de zile. Cica succes garantat.
Bine, acuma nu stiu eu cat de mult a fost influenta ei, cat de mult am avut noroc cu Uranus in casa a doua, si cat de mult au contat slijbele maica-mii, dar cert este, iubitul meu, ca esti aici. Si, dupa spusele doamnei psiholog, in maxim o luna o sa imi oferi un inel din ala cu piatra scantaietoare, pe care sa il pun pe degetul mei inelar de la mana stanga.

Nu trebuie sa iti faci nicio, grija, iubitule, totul e aranjat. Am deja totul planificat, asa, cu Gant Chart, cum am invatat eu la cursul ala de leadership.

Primele doua milestones au fost trecute cu succes. Mai avem de strabatut un drumeag usurel, de petrecut un week-end la Predeal, de mers la parintii tai de cateva ori, si la ai mei de doua ori doar, si dupa, toate semnele spun ca urmeaza cererea in casatorie.

Si dupa - o sa traim fericiti..Taram pam pam... pana la adanc batraneti!

Hahaha, iubitule, stii cat de mult te iubesc, asa-i?

Nu fii suparat. Tie o sa iti fie cel mai bine alaturi de mine. Stiu deja de ce ai nevoie: de o femeie adevarata, puternica, sigura pe ea, independenta, de o femeie lider. Mi-au spus la cursul de leadership ca am stofa de lider.

Nu uita sa ma iubesti, iubitule, si nu uita sa imi aduci inelul acela cu piatra.

Ne asteapta un viitor glorios impreuna, iubitul meu.

Nu fii suparat, eu doar atat vreau, sa ma iubesti.

=======================================================================

Doamna psiholog, imi puteti imprumuta si mie oja de unghii? Cea rosie?

Bine a zis mama, mai bine divortata decat singura.
Macar stii si tu cum a fost, sa fii in randul lumii, sa fii maritata.
Te respecta si pe tine lumea altfel. Poti sa mergi cu capul sus. Oricum, daca nu merge, ce poti sa faci, te desparti linistita. Macar ai incercat.

Nu o sa ma supar, iubitul meu, daca nu merge. Nici tu nu trebuie sa fii suparat. Stii doar ca nimic nu dureaza pentru vesnicie.

Ma iubesti, iubitule, nu-i asa?




sâmbătă, 25 mai 2013

Si de atunci, nimic nu a mai fost la fel.

Ziua a treia

Taiata in doua, burta balenei s-a uscat pe margini. Sangele s-a inchegat in grupuri de celule mici, speriate la inceput. Omuletii negri au iesit fiecare din spatele unei coaste rupte. Condusi de o femeie imbracata in sange, au iesit in ritmuri de mars pe partea stanga, si au luat-o spre est.
S-au stabilit in globul ocular. Au dereticat jumatatea aceea a creierului si au pus perdele frumos mirositoare, albe, spalate in prealabil cu Tide. Au nascut multi copii, in fiecare zi, pe care eu i-am primit ca visele mele, mirandu-ma de unde stiu atatea limbi straine.
Sunt inca acolo, in spatele globului ocular.
Si spala inca perdeaua cu Tide.

Celalalt grup a fost mai lenes. Se plangeau omuletii mereu ca nu pot traversa linia imaginara catre suflet din cazua mirosului greu de lancezeala. Eu i-am asteptat cu paine si sare mult timp, la intrarea in suflet. Am pus stegulete colorate si am plantat flori felurite, frumos mirositoare, sa ii ghideze in spatele mirosului lanced.

Nu stiu cine e de vina.

Bunaoara, pana deunazi, erau organizati in grupuri tematice. Eu mi-am pus toata increderea in grupul tematic cu numarul 1, care avea datoria sacra fata de mine sa intercepteze bataia inimii si sa o urmeze. Dar omuletii s-au lasat furati pe drum de minuni. Admira.
Eu ii astept inca la intrarea in inima. Sa vina. Sa pot sa traiesc.

sâmbătă, 18 mai 2013

Am uitat cum se traieste in taramul acesta.
Strazi colosale de masini cu un singur loc, aliniate fara semafor, asteapta deschideri de minte.
"Oamenii refuza sa mai cheme intariri, ca altadata", mi-a spus un locuitor al Taramului.
Si atunci masinile ruginesc in asteptare, tabla se incalzeste de la soare, si Cuvintele mor inauntru, asfixiate. Nu exista un Cimitir al Ideilor in cautare de Adevar.
Atata waste.
Avem nevoie de un sistem de management sustenabil al Ideilor ramase in paragina, orfane, departe de matca.
Oamenii nu isi mai deschid mintile si nu mai primesc idei in dar.
Avem nevoie de un management sustenabib al sentimentului de refuz al ideii din facere.
Oamenii nu mai traiesc.
Avem nevoie de un management sustenabil ai ideii de Om.
Omul s-a ascuns de ideea lui despre Im intr-o coaja de nuca, pe care maturatorul Bulevardului Universal al Ideii a aruncat-o la cos.
"Compost", au spus Spiritele.
"Unde e Omul?"
"Compost. Compost. Compost". 
Ziua a treia

Straturi, straturi, mere coapte se astern peste mintea mea insingurata.
Mi-am luat amintirile impodobite cu sori
Si le-am rescris inainte sa dispara.
Mi-am pus lumina in privire, sa ii calauzeasca pe marinarii pierduti.
Mi-am pus hainele cele noi, m-am intins in iarba.
Mi-au crescut fire in cerul gurii intai, apoi au inceput sa imi cuprinda bratele, si picioarele, si degetele toate, si unghiile au cazut primele.
Obositi, obrajii s-au pierdut intr-un plans scofalcit, intors spre dincolo.
Ochii i-am tinut deschisi.
Vad doar iarba.
E inalta, mai inalta decat ideea de la inceput
Pana la cer.

miercuri, 15 mai 2013


Bine, mai, si va gandeati ca renunt eu asa de repede. E ziua a doua.

Sa scriem,am zis. De la acelasi calculator, din acelasi living, si …da,e aceeasi canapea neagra aici, pe care am pomenit-o si deunazi.

In metrou, in drumul spre serviciu, vezi tot felul de oameni. E chiar interesant sa stai asa si sa ii studiezi, doar ca nu te poti holba la ei cu adevarat, sau nu poti sa mergi sa le zambesti si sa ii intrebi "How are you doing today?", ca o sa creada ca esti nebun si o sa cheme politia instantaneu, pe motiv ca i-ai agresat. Asa ca, de cele mai multe ori, ma ascund in spatele ziarului si ii studiez de acolo.

Sunt mai multe categorii; nu pot sa va spun clar care dintre ele imi place mai mult. Sunt elevi, cu pantaloni largi, bluze sport de cele mai multe ori, neaparat purtand pantofi sport, care asculta muzica pe tot parcursul calatoriei. Unii dintre ei isi fac temele in metrou; ii vezi cum scot foi peste foi din cate un dosar urias si incep sa scrie.

Mai sunt muncitorii obositi de atata carat de material de constructii, dar cu o veselie in privire pentru care cea de-a treia categorie ar trebui sa ii invidieze. Par tot timpul multumiti si sunt curat imbracati, se saluta zgomotos, iar eu imi inchipui, de multe ori, ca as lua unul dintre ei macar 10 minute la birou, sa inceapa sa rada in hohote, si sa se apuce sa ii imbratiseze pe toti. Ar fi un experiment social foarte interesant, si cred ca ar aparea in ziare a doua zi: "Un muncitor invadeaza cu rasete si voie-buna biroul central al companiei de asigurari X, situat pe Beacon Street, numarul 5, la etajul 40 al cladirii. Angajatii, care tocmai pregateau rapoartele lunare, incearca sa se concentreze pe rapoartele lunare pe care le pregatesc si bat zgomotos la tastatura. Unul dintre manageri isi aminteste prerogativele sale si I se adreseaza muncitorului pe un ton calm, invitandu-l politicos sa paraseasca cladirea. Incidentul se rezolva in 10 minute, fara interventia fortelor de ordine. Deoarece fapta muncitorului nu se incadreaza in nicio categorie pasibila de o condamnare usoara sau macar un avertisment, acestuia I se permite sa paraseasca cladirea insotit, dar fara mare agitatie. Norocosul pleaca doar dupa ce arunca o privire plina de dispret asupra intregului birou."

Si uite ca am ajuns la statia cu pricina: Financial District. Ehehe, aici studiul social e si mai interesant. Membrii categoriei numarul trei ajung la munca, pusi la punct, imbracati la patru ace, pieptanati si cu hainele calcate, cu castile in urechi, ascultand probabil mesaje motivationale. Asteapta aliniati la intrarea in cladire, eficienti, privind drept inainte, gata de lupta. Gata de munca.

"Buna dimineata", imi zambesc automat, cuminte si ordonat; e un zambet eficient.

Cred ca aceasta e categoria mea preferata.

Gata, am plecat; ma grabesc sa imi calc camasa pentru maine.

Noapte buna!

 

 

 

 

 

duminică, 12 mai 2013


Sa scriem, zic.

Experiment.

O sa scriu in fiecare zi un text de la acelasi calculator, fara sa folosesc niciun creion sau pix sau hartie si o sa sa ma observ in timpul asta, si dupa ce scriu. O sa observ reactiile pe care le au degetele mele, reactiile creierului, musai sa fie ceva modificare in timpul asta, ca sa arat eu cum influenteaza scrisul la calculator puterea si acuitatea exprimarii unei tinere de 28 de ani neimpliniti si implinitori pe jumatate.

Cat timp o sa scriu.

Nu stiu. Din cate stiu eu drepre cercetare (sac! ca suna bine), trebuie sa stabilesc un interval de timp in care sa derulez expermentul asta, ca sa fie cu folos, adica ca sa pot observa ceva. Si sa trag concluzii. Care vor ajuta la ceva, o sa fie publicate, eu o sa merg la un festival de carte sau la ceva conferinta educationala, sau cu tematica psihologica, sau ceva de genul "Alienarea mainii in secolul al douazecisiunulea – Marturiile unei tinere de 28 de ani neimpliniti, surprinse zilnic de tanara in cauza in timp ce sedea pe sau langa canapeaua ei neagra, intr-un living maaaaaare si aproape gol, in Revere, Massachussets, SUA". Lung titlu. Nu stiu daca m-or lasa astia sa particip la conferinta, sau va trebui sa il schimb. Titlul, da.

Anyway, cum ar zice americanul sau hispanicul sau orice alt cetatean din Revere, Massachusets, si nu numai, va ganditi probabil de ce vreau eu sa fac experimentul asta.

M-am tot gandit ca vreau sa fiu celebra. Eu cred ca merit. Cred ca orice roman merita sa fie celebru, mai ales un roman care a plecat de-acasa sa ajunga intr-un living cu o canapea neagra in Revere. Care, va sa zica, a adoptat cu bratele deschise provocarea vietii lui, sa vina el la americani. Si dupa aia, cand se intoarce acasa, dupa ce a cartografiat in fiecare zi (neaparat) societatea asta ingrata si plina de defecte (acum doua saptamani au iesit doi la maraton si au omorat oameni; asa ceva nu se intampla in Europa civilizata), sa rosteasca plina de emfaza, la ceremonia de lansare a cartii (musai sa fie o ceremonie, ca doar tanara in cauza vrea sa fie celebra): "M-am intors acasa pentru ca iubesc Romania". Si lumea sa bata din palme. Si uite asa am devenit erou national, intoarsa in tara din indepartata si ingrata America, dupa cum am zis, la o Romanie plina de potential, mult potential. A mea Romanie, si al meu potential, mereu in asteptare.

In asteptare de a fi descoperit si utilizat la maxim, ca sa iesim si noi, dom'le, din conul asta de umbra unde ne-a varat istoria. Si a inchis usa dupa noi. Si lumina. Stam acolo la intuneric, sa meditam la faptele noastre si la comunisti si la Basesti si la cate si mai cate.

Pe curand.

Am plecat sa numar zilele pana cand o sa devin celebra si sa ma gandesc ce imagine sa am si ce rochie o sa port la ceremonie. Am zis.