duminică, 22 septembrie 2013

Nirvana boy

I am your Nirvana boy
Leaping silently towards tomorrow
Towards your skin and your earthly shadows
Your Nirvana boy.
All around ankles and letters in your hair
Threads and spider webs all over your skin
Gold and amber in your hands, and dust behind your eyelashes,
Hide your dreams and lock them away, my dear.
The dream thief and I, together, will haunt you from now,
'Cause I'm your Nirvana boy.

Slaves

I had enough bones in my basket tonight,
Again, they shiver in twilight,
Time's slave has awaken around me.
I had forgotten of glass and doors and blue skies below your forehead,
Since you've silenced,
They shiver around me, and the slaves,
Time's slaves, show me no forgiveness and no mercy,
Whatsoever.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Ziua a patruzecea

Ce am vrut sa iti spun:
Sa iei lutul incet cu inima in palme si, aievea, sa-l imbraci in praf,
Sa se cante si descante pe sine
Firul lutului imbracat de nunta.
Apoi, sa se imbratiseze sufletul tau in jurul coloanei de foc,
Pana se face scrum.
Atat i-a fost, si o sa-i faca inmormantare cu cozonaci galben mirositori
Imprejmuiti de vise.

Ziua a treizeci si noua

Nu o sa se casatoreasca nicicand
Le-au spus oamenii rosii ursitoarelor.
Are trupul intre pietrele A si B,
Si sufletul hoinareste aiurea,
Printre sufletele copiilor din parc, ale doamnelor profesoare si ale doamnelor serviete, ale sotiei domnului primar si ale cainilor imbalosati.
Nu o sa se opreasca la nimic,
Le-au spus oamenii rosii ursitoarelor,
Nici la oftat si nici la a ingemana degete,
Nici la gradini sau la umbre sau la lumini in relief,
Sau la vise sau la mortii putreziti aiurea in nori.
S-au pierdut cuvintele ei de acum in spatele campurilor uriase cu telina verde, si au inmugurit salcami si castani si copaci de dragon.
S-au ajutat, unele pe altele, sufletele, sa moara.

Ziua a treizeci si opta

Cel mai bine ma simt la granita cu soarele rosu.
Acolo mi-s in siguranta pixul, cheia, Lacatusul Sef imprumutat de la ingerul pazitor,
Pragul de usa taiat in piatra,
Puful magic de rata salbatica,
Si aripa de dragon.
Acolo s-au nascut parintii mei, Mama si Tata.

Ziua a treizeci si saptea

Am povestit adesea cu geana cazuta in farfuria cu ciorba.
Azi am decis sa ii iau un interviu, in incercarea aproape disperata, as spune, de a opri migratia genelor.
De ce raman ochii fara gene, am intrebat-o,
Ele sunt antenele pentru armanta de extraterestrii inarmati cu energie galbena,
Care protejeaza visele pamantenilor, mi-a spus.
Pleaca in semn de protest impotriva masurii 39 adoptate in Parlamentul Galben.
Care e masura aceea?
Interzice lasarea nesupravegheata a viselor, inclusiv a cosmarelor,
Si reduce numarul zilelor de concediu al genelor la 10.

Ziua a treizeci si sasea

Mi-am adus aminte de dimineata zilei in car ai scos fumul din piata.
S-au strans multimile sa scandeze in jurul tau.
Au venit copii cu acadele, privindu-ma maniosi ca am alungat fantomele aievea.
Imi amintesc si acum clipa cand ai alungat dragonul din bucatarie.
Mancase toata sfecla si zaharul pudra
Si acum abia mai putea iesi pe gaura cheii.
Imi amintesc si acum cand s-au potolit rasetele din somnul meu
You summoned them
In jurul cozii portocalii a pisicii vecinei tipului de la 5.

Ai facut atatea pentru mine, Superman!

Ziua a treizeci si cincea

Intr-o zi, am sa ma strecor la tine
Si am sa verific toate lacatele si incuietoarele
Si sticla si firele de nisip
Si sufletele ingemanate si imbratisate a moarte pe covor
Si dimineata, si soarele
Si stelele si cerul despicat
Si vidul necuprins care se casca in chiuveta din bucatarie.

Ziua a treizeci si patra

Uite asa ma uit in oglinda
De parca mi-ar fi facut cu ochiul nemurirea.
O floare tie, una tie, si una tie, bunicule.
Mi-ai soptit atunci ca o sa ne vedem la 3, la o cafea si o dulceata de mure.
O floare mie.
Ma uit asa la mine in oglinda, si mi se pare
Ca mi-am pierdut gramul de nemurire donat prin marinimia bunicului meu.
Si asa am infiintat fundatia caritabila pentru supereroi.

luni, 2 septembrie 2013

Ziua treizeci şi trei

Sunt tot aici. Mai ştii?
În mine stau. M-am aşezat
Cu degetele lungi spre tine,
murmurând a vis.
Sunt tot aici, te cuprind
din toate părţile fiinţei, şi nefiinţei,
În acelaşi timp.
Iubite, opreşte-te din cerurile tale.
Lasă-ţi stelele deoparte, în partea cerului, cea nouă,
Se vor stinge încet.
Îţi spun, iubite,
Adu-ţi aripile şi şoşonii plini de tină de stele
Încoace,
În Calea Lactee a grijilor mele
E mozaic şi Bach, şi-ngemănat,
Se surpă Azi peste Mâine.

Ziua a treizeci şi doua

Nu mai am timp. Letargic
Mi-au scris sosiile din cele patru colţuri rotunde
La nord e visul mersului la şcoală,
Caligrafic mi-am aranjat destinul în caietul gri.
La sud am căutat iubirea de pomană, în spatele pietrei pi, al cerului z, al flăcării,
Când colo, la vest,
Mă aştepta împlinirea, în braţe rotofeie de copil,
Uitat la estul firii, nemurirea,
Mi-e de atunci şi soră, şi iubit.

Ziua a treizeci şi una

Visele, căile,
În cale de zi şi în cale de noapte,
Ajunse dincolo de stea
Apuse dincolo de vreme
În ajutorul copilului cu ochii verzi.
Visele, căile, în cale de zi şi în cale de noapte,
În jurul drumului întunecat al mersului acasă,
Se strâng toţi strigoii bunicilor nebune
Şi fac horă în mijlocul curţii.
E pâinea dospită şi rumenită în cuptor.

Ziua treizeci

Mi-am închis cu o cheie de cristal sufletul în faţa zorilor de zi.
Ploaia spală piatra de la intrarea în mormânt.
Şi nu mai ştiu dacă e al meu numele
Dacă e al cerului meu sau al pământului-pământ.
Mi-am încuiat cu cheia de cristal uşa de intrare în calvar
Şi am adunat stoluri, stoluri, ideile şi muzicile, notele şi fericirile,
Şi freamătă cu picioarele străvezii păşind pe piatra cea rece.
Nu mai e al meu demult, numele,
L-au şters ploile şi lacrimile şi sorii cei trei, îngemănaţi,
Nu mai e a mea lumea demult,
Au răpit-o aceia cu ochii înneguraţi.
Mai am doar tăciunele din ochii călăului.

Ziua a douăzeci şi noua

Mi-e descântul de viaţă lungă şuierat de vârful călător,
Al zilei de ieri, al zilei de azi,
Mi-e părul albind adunat într-un coş de nuiele
Al zilei de azi şi al zilei de ieri
Mi-s anii trecuţi scrijeliţi în morminte
Mi-s trecutele vremi închinate în zare
Mi-s clipele surpate îndeajuns de îndurătoare
Cu ochii, cu părul, cu mâinile
Cu paşii ajunşi de dincolo
Al zilei de ieri şi al zilei de azi.

Ziua a douăzeci şi opta

Ţine-ţi morţii acasă, iubite,
Morţii vii şi morţii morţi,
Strânge-i în camera de zi,
Aliniaţi braţ lângă braţ, sicriu lângă sicriu.
Mortul din sud e limpede, al tău,
Priveşte de sub pleoapele apuse.
Mortul din nord aşteaptă în tăcere
Un vis sfărâmat.
Ţine-ţi morţii cu tine, iubitul meu,
Şi nu te îngriji de drumul lor acasă.
Au lespezi de morminte şi flori mirositoare
Au fiecare suflete hoinare-n zare.
Ţine-ţi morţii în suflet, iubitul meu,
Se strâng mai mulţi în fiecare an, de parcă
Mor oraşe întregi, şi sate întregi, şi oameni cu gândul
Ca aici şă nu se mai întoarcă.
Rămâi cu mine-n taină, iubitul meu,
Te ascund în pânză de mărgean
Te duc aievea în camera de ieri, iubitul meu,
Şi nu-ntreba dacă mi-s eu sau nu,
Doar stai ascuns, şi nu vorbi cuvântul
O să trezească timpul şi-o să plece
Minutul, rostogolit în pagina mea vie,
Să te găsească.