vineri, 5 iulie 2013

Ziua a douasprezecea

Sunt cuvinte
Care ti se rostesc tainic
De parca Insusi Dumnezeu ti s-ar spovedi tie, si universului,
De parca literele s-au prins in zboruri largi, sferice, naucitoare
Translucide sunete,
Inmiresmate si grele de muzica sufletelor
Tuturor, celor din trecut,
Din viitor,
De atunci, si de acum.

joi, 4 iulie 2013

Ziua a unsprezecea

Mi-au crescut aripi din cer si ma mangaie pe crestet.

Nu ma mai ascund, ca nu are rost. Imi pierd rstul si rosturile de imprumut sunt ale dracului. Te mint astia ca poti sa le iei asa, ca pe hainele second-hand, si sa le tii o perioada pana ai un rost al tau. E o mare minciuna. Rosturile sunt individuale si individualizate dupa lectii, mi-au soptit aripile.

Bine ca nu mi-am cumparat un rost second-hand. Il astept pe al meu sa se coaca dincolo de transee. Cred ca nu mai e mult pana atunci si o sa il pot lua in mine. Totul va fi altfel, atunci.

Pentru ca o sa fiu eu, in sfarsit.

Stai! Inca nu e copt si mai e timp. Sa mai copilaresc, am zis, sa ma mai joc de-a adultul si de jobul si de-a gatitul si de-a lumea mare, deschisa ca o foaie de hartie. De-a platitul facturilor si de-a scris cecuri din alea misto, ca in filmele cu americani.

Si de-a litera.

Fiecare dintre oamenii pe care ii cunosc eu sunt adoptati de o litera, care le ceste in inima inca din ziua in care parintii lor se gandesc la ei pentru prima data.

Litera mea e litera T. Scurta si la obiect, intinsa pe orizontala si pe verticala, la fel cum sunt aripile cerului meu.

Intelegeti acum de ce nu pot sa imi iau un rost second-hand?

Ziua a zecea


Ziua a zecea


Se aude o inima care bate.

E inima orasului innoptat.

I-am implinit pe cei 28. I-am primit la mine in sufragerie, imbracata frumos, gata de sarbatoare, cu un pahar de sampanie in mana. Eu i-am asteptat si eu i-am asezat la masa si eu i-am zambit gales fiecaruia dintre ei.

M-au intrebat ceilalti a doua zi ce parere am.

Ce pareri? Ar insemna ca mi se pare, bine, rau, destul, sau nu prea sigur, ceva, in legatura cu mine si cu cei 28. Mie nu mi se pare nimic, domnisoara, i-am zis infumuratei de la stiri, care mesteca guma Orbit fara zahar pentru dinti albi si stralicitori. Nu am pareri. Am certitudini, si culori, si am primit si eu un cadou: o serbare in fiecare an.

Cu ocazia serbarii de anul acesta, tovarasa mea si cu mine ne-am luat de manuta frumos si ne-am amintit de zilele trecute, de Eugenia, de sotron, de ascuns si de intunericul din curte, cand ne speriam de zgomotul vantului printre frunzele de vita de vie.

Cei mai buni struguri se coc acolo; e sange de pamant cu multa dragoste.

Domnisoara s-a suparat. M-am gandit in momentul acela ca nu e bine sa las presa sa ia parte la conferinta mea anuala de viata. Mai bine ar fi sa ma arunc printer clipe cu ochii inchisi si cu bratele intinse.

Fara conferinte. Doar clipe.