sâmbătă, 7 decembrie 2013

Titlu 9

Nu-mi cere sa plec acum.
Din visele mele s-au pierdut piesele de margean din centrul salii mari de bal.
S-au spart ferestrele din hol si au intrat mii de lilieci.
Nu-mi cere sa inteleg acum.
Rochia cea brodata e inmiresmata si diafana, Rosie in sangele vietii ce va fi.
Nu-mi spune ce sa cred.
Inchid ochii, si dincolo de campia selenara se intend oglinzi de clestar verde.
Indestulate, muribundele imbratisari ale iubirii tale s-au trezit prea tarziu, iubitul meu.
Prea tarziu.

Titlu 8

Mi-am ajuns din urma plecarea de ieri,
Am prins de cozi fetita gri a trecutului,
Am tinut-o prea mult timp inchisa,
S-au opintit caii cei negri
De atata taceri calatoare.
Mi-am ajuns din fata mainile incununate cu lauri
De iubiri indestulate si de minuni implinite cu vis si cu mirare.
S-au terminat clipele ajutorului de Timp si au inceput din nou paginile de plumb sa cuprinda idei.

Titlu 7

Fiecare isi poarta blestemul intr=o sticluta sigilata, la gat,
Sa tina de cald visului si ingerului pazitor,
Sa-I aminteasca de lumina si de albastru auriu,
Sa traiasca pasii in nisip, sa nu adoarma cararea,
Sa nu moara petrel la moara sufletului de indragostit.

Titlu 6

Mi s-au cuprins parerile intre ele,
S-au luat de maini si s-a adancit abisul.
Focul s-a incrustat cu rosu pe margini si cu cupru ci cu alint de margean
S-au perindat prin fata ochilor mei parerile de a iesi in spatele cortinei si de a nu mai trece dincolo de scena.

Titlu 5

De atunci, de cand au prins inchipuirile viata,
Mi-am luat caseta de bijuterii in buzunar,
Oasele, lujerii, mierea si abisul.
Le iau cu mine in calatoria de Dincolo,
Sa nu uit niciodata ziua in care am murit intai.

Titlu 4

Tu ti-ai indestulat pleoapele cu margean, iubite,
Le-ai pictat si ieri, si azi, si maine, si de acum in saptamani si ani,
Ai imbatranit aievea, dincolo de margeanul pleopelor,
Chiar daca ti-e chipul mai clar ca niciodata,
Ti-au trecut ingerii prin pleoape si au lasat tatuaje incrustate pe peretii sufletului calator de lumina.

Titlu 3

Mi-am inchipuit zilele de nastere aievea,
Le-am pozat in minte
Imagini ad-hoc, indestulate,
Caricaturi ale luatului de mana si crezului de a fi.

Titlu 2


Mi-am cerut Dumnezeului dreptul la visare,
La auz de iele incununate cu sori si la vaz de stele albastre.
Mi-am cerut Dumnezeului binecuvantarea de a iubi,
De a incrusta zilele cu aramiu si colti de clestar.
Am aruncat totul in joc, am pariat pe pielea de margean a copilului nenascut,
A surorii nefiintate si a fratelui nevazut,
A ingerului de lumina si a intunecatului abis ce se casca in jurul sufletului viu.

Titlu 1

Imi port pacatele in aripi de fum,
Incatusate, mununate, incetosate zile,
Literele lor aurii adapostesc, ca intotdeauna, minunate clipe
De indragostire cu cerul precursorului de gand.

duminică, 3 noiembrie 2013

Chihlimbar

In lumea mea,
Copacii cresc circular, infierbantati, isi iau avant de departe, din centrul Pamantului,
Mananca jaratic precum calul lui Fat-Frumos,
Vorbesc cu domnitele incrancenate,
Crengi incotosmanite in fum portocaliu si roz,
Petale de sticla si solzii mierosi.
In lumea mea,
Copacii cresc fiecare cate un copil la sanul lui,
Sa invete cum se vorbeste chihlimbarul.

Highway

From the highway of diminished love,
Chocolate angels, falling over threshold
And drowning in old ages of time,
Crawling toward lines and words and lights,
Angels in orange and purple,
Hold hands, so that you stay still
Inside the time.

Stone wings

Growing stones inside the minute
Reaching out, at the border line
Climbing out, till the dawn, will settle down somewhere.
I am growing stone wings, baby,
Grey and white altogether
Resting behind the eyelashes.

duminică, 22 septembrie 2013

Nirvana boy

I am your Nirvana boy
Leaping silently towards tomorrow
Towards your skin and your earthly shadows
Your Nirvana boy.
All around ankles and letters in your hair
Threads and spider webs all over your skin
Gold and amber in your hands, and dust behind your eyelashes,
Hide your dreams and lock them away, my dear.
The dream thief and I, together, will haunt you from now,
'Cause I'm your Nirvana boy.

Slaves

I had enough bones in my basket tonight,
Again, they shiver in twilight,
Time's slave has awaken around me.
I had forgotten of glass and doors and blue skies below your forehead,
Since you've silenced,
They shiver around me, and the slaves,
Time's slaves, show me no forgiveness and no mercy,
Whatsoever.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Ziua a patruzecea

Ce am vrut sa iti spun:
Sa iei lutul incet cu inima in palme si, aievea, sa-l imbraci in praf,
Sa se cante si descante pe sine
Firul lutului imbracat de nunta.
Apoi, sa se imbratiseze sufletul tau in jurul coloanei de foc,
Pana se face scrum.
Atat i-a fost, si o sa-i faca inmormantare cu cozonaci galben mirositori
Imprejmuiti de vise.

Ziua a treizeci si noua

Nu o sa se casatoreasca nicicand
Le-au spus oamenii rosii ursitoarelor.
Are trupul intre pietrele A si B,
Si sufletul hoinareste aiurea,
Printre sufletele copiilor din parc, ale doamnelor profesoare si ale doamnelor serviete, ale sotiei domnului primar si ale cainilor imbalosati.
Nu o sa se opreasca la nimic,
Le-au spus oamenii rosii ursitoarelor,
Nici la oftat si nici la a ingemana degete,
Nici la gradini sau la umbre sau la lumini in relief,
Sau la vise sau la mortii putreziti aiurea in nori.
S-au pierdut cuvintele ei de acum in spatele campurilor uriase cu telina verde, si au inmugurit salcami si castani si copaci de dragon.
S-au ajutat, unele pe altele, sufletele, sa moara.

Ziua a treizeci si opta

Cel mai bine ma simt la granita cu soarele rosu.
Acolo mi-s in siguranta pixul, cheia, Lacatusul Sef imprumutat de la ingerul pazitor,
Pragul de usa taiat in piatra,
Puful magic de rata salbatica,
Si aripa de dragon.
Acolo s-au nascut parintii mei, Mama si Tata.

Ziua a treizeci si saptea

Am povestit adesea cu geana cazuta in farfuria cu ciorba.
Azi am decis sa ii iau un interviu, in incercarea aproape disperata, as spune, de a opri migratia genelor.
De ce raman ochii fara gene, am intrebat-o,
Ele sunt antenele pentru armanta de extraterestrii inarmati cu energie galbena,
Care protejeaza visele pamantenilor, mi-a spus.
Pleaca in semn de protest impotriva masurii 39 adoptate in Parlamentul Galben.
Care e masura aceea?
Interzice lasarea nesupravegheata a viselor, inclusiv a cosmarelor,
Si reduce numarul zilelor de concediu al genelor la 10.

Ziua a treizeci si sasea

Mi-am adus aminte de dimineata zilei in car ai scos fumul din piata.
S-au strans multimile sa scandeze in jurul tau.
Au venit copii cu acadele, privindu-ma maniosi ca am alungat fantomele aievea.
Imi amintesc si acum clipa cand ai alungat dragonul din bucatarie.
Mancase toata sfecla si zaharul pudra
Si acum abia mai putea iesi pe gaura cheii.
Imi amintesc si acum cand s-au potolit rasetele din somnul meu
You summoned them
In jurul cozii portocalii a pisicii vecinei tipului de la 5.

Ai facut atatea pentru mine, Superman!

Ziua a treizeci si cincea

Intr-o zi, am sa ma strecor la tine
Si am sa verific toate lacatele si incuietoarele
Si sticla si firele de nisip
Si sufletele ingemanate si imbratisate a moarte pe covor
Si dimineata, si soarele
Si stelele si cerul despicat
Si vidul necuprins care se casca in chiuveta din bucatarie.

Ziua a treizeci si patra

Uite asa ma uit in oglinda
De parca mi-ar fi facut cu ochiul nemurirea.
O floare tie, una tie, si una tie, bunicule.
Mi-ai soptit atunci ca o sa ne vedem la 3, la o cafea si o dulceata de mure.
O floare mie.
Ma uit asa la mine in oglinda, si mi se pare
Ca mi-am pierdut gramul de nemurire donat prin marinimia bunicului meu.
Si asa am infiintat fundatia caritabila pentru supereroi.

luni, 2 septembrie 2013

Ziua treizeci şi trei

Sunt tot aici. Mai ştii?
În mine stau. M-am aşezat
Cu degetele lungi spre tine,
murmurând a vis.
Sunt tot aici, te cuprind
din toate părţile fiinţei, şi nefiinţei,
În acelaşi timp.
Iubite, opreşte-te din cerurile tale.
Lasă-ţi stelele deoparte, în partea cerului, cea nouă,
Se vor stinge încet.
Îţi spun, iubite,
Adu-ţi aripile şi şoşonii plini de tină de stele
Încoace,
În Calea Lactee a grijilor mele
E mozaic şi Bach, şi-ngemănat,
Se surpă Azi peste Mâine.

Ziua a treizeci şi doua

Nu mai am timp. Letargic
Mi-au scris sosiile din cele patru colţuri rotunde
La nord e visul mersului la şcoală,
Caligrafic mi-am aranjat destinul în caietul gri.
La sud am căutat iubirea de pomană, în spatele pietrei pi, al cerului z, al flăcării,
Când colo, la vest,
Mă aştepta împlinirea, în braţe rotofeie de copil,
Uitat la estul firii, nemurirea,
Mi-e de atunci şi soră, şi iubit.

Ziua a treizeci şi una

Visele, căile,
În cale de zi şi în cale de noapte,
Ajunse dincolo de stea
Apuse dincolo de vreme
În ajutorul copilului cu ochii verzi.
Visele, căile, în cale de zi şi în cale de noapte,
În jurul drumului întunecat al mersului acasă,
Se strâng toţi strigoii bunicilor nebune
Şi fac horă în mijlocul curţii.
E pâinea dospită şi rumenită în cuptor.

Ziua treizeci

Mi-am închis cu o cheie de cristal sufletul în faţa zorilor de zi.
Ploaia spală piatra de la intrarea în mormânt.
Şi nu mai ştiu dacă e al meu numele
Dacă e al cerului meu sau al pământului-pământ.
Mi-am încuiat cu cheia de cristal uşa de intrare în calvar
Şi am adunat stoluri, stoluri, ideile şi muzicile, notele şi fericirile,
Şi freamătă cu picioarele străvezii păşind pe piatra cea rece.
Nu mai e al meu demult, numele,
L-au şters ploile şi lacrimile şi sorii cei trei, îngemănaţi,
Nu mai e a mea lumea demult,
Au răpit-o aceia cu ochii înneguraţi.
Mai am doar tăciunele din ochii călăului.

Ziua a douăzeci şi noua

Mi-e descântul de viaţă lungă şuierat de vârful călător,
Al zilei de ieri, al zilei de azi,
Mi-e părul albind adunat într-un coş de nuiele
Al zilei de azi şi al zilei de ieri
Mi-s anii trecuţi scrijeliţi în morminte
Mi-s trecutele vremi închinate în zare
Mi-s clipele surpate îndeajuns de îndurătoare
Cu ochii, cu părul, cu mâinile
Cu paşii ajunşi de dincolo
Al zilei de ieri şi al zilei de azi.

Ziua a douăzeci şi opta

Ţine-ţi morţii acasă, iubite,
Morţii vii şi morţii morţi,
Strânge-i în camera de zi,
Aliniaţi braţ lângă braţ, sicriu lângă sicriu.
Mortul din sud e limpede, al tău,
Priveşte de sub pleoapele apuse.
Mortul din nord aşteaptă în tăcere
Un vis sfărâmat.
Ţine-ţi morţii cu tine, iubitul meu,
Şi nu te îngriji de drumul lor acasă.
Au lespezi de morminte şi flori mirositoare
Au fiecare suflete hoinare-n zare.
Ţine-ţi morţii în suflet, iubitul meu,
Se strâng mai mulţi în fiecare an, de parcă
Mor oraşe întregi, şi sate întregi, şi oameni cu gândul
Ca aici şă nu se mai întoarcă.
Rămâi cu mine-n taină, iubitul meu,
Te ascund în pânză de mărgean
Te duc aievea în camera de ieri, iubitul meu,
Şi nu-ntreba dacă mi-s eu sau nu,
Doar stai ascuns, şi nu vorbi cuvântul
O să trezească timpul şi-o să plece
Minutul, rostogolit în pagina mea vie,
Să te găsească.

joi, 29 august 2013

Ziua a douazeci si saptea

Toate drumurile duc spre tine
Toate florile duc spre toamna
Toate literele sore cuvant
Si toate minunile spre Dumnezeu.
Toate mainile spre imbratisare
Toate glasurile spre cantec
Si toate povestile spre inceputuri.
Toate tarile spre Nicaieri
Toate ceasurile spre timp
Si toate imbratisarile spre plinatate.
Toate visele duc spre clipa
Si tot nisipul spre intuneric
Toate cuvintele duc spre rugaciune.

Ziua a douazeci si sasea

Oamenii singuri
Au o parte de suflet populata cu ingeri calatori
Tesatori de clipe de sidef.
Ei locuiesc in partea centrala a sufletului tanar.
Oamenii singuri
Depind adesea de partea sufletului populata cu mobila veche,
Plina de praf si de celule de piele moarta
Unde si-au strans cartile aranjate in ordine alfabetica in biblioteca.
Oamenii singuri
Au de definitivat un plan de construire a zilei, bazat pe nevoile inregistrate la bursa de valori a timpului
Unde ceea ce ar fi putut fi ranjeste la ei had,
De parca prezentul ii ocoleste de fiecare data.
Oamenii sunt cu totii singuri.

Ziua a douazeci si cincea

S-au strans norii pe cer si au dospit acolo pentru mai multe zile.
In convietuirea dintre ei, seful nor e negru de suparare.
S-au pierdut firele de ploaie in drumul spre rai
Si s-au incurcat timbrele postale pentru casuta cerului intunecat.
S-au intinat cu uleiuri negre oamenii de serviciu ai norului alb
Si si-au pierdut pecetea de suflet.
Au dospit norii pe cer zile intregi
La asteptarea venirii clipei Z.

Ziua a douazeci si patra

Ti-s ochii jucausi, iubite,
Imbratisezi clipele cu ochii inchisi,
Sa nu hipnotizezi prezentul.
Ti-s mainile reci, iubite,
Cand in imbratisari vinovate strangi fantome in jurul tau.
Esti o parte aici si o parte acolo, iubite,
O zi azi si o luna ieri,
Anul de maine e deja prins in albumul cu fotografii alb-negru din secolul trecut.

Ziua a douazeci si treia

Mi-am crescut brazii falnici in jurul mormantului.
Le vorbesc in fiecare zi, la rasarit,
Le cant cantece de leagan si ei imi raspund la fel.
Imi canta cantece de viata
Muritoare
Ziditoare
Curgatoare
Varste de aur sid e argint si iarba aromata.
Ziua a douazeci si doua

Copilul tremura pe dinauntru la auzul unei muzici nesfarsite de note sidefii
Fac o hora in jurul sufletului lui, in fiecare seara, la apus de lume,
Se destinde Calea Lactee si pornesc ielele la plimbare
Cu umbrelele in mana, cu pantofi cu toc,
Cu fuste peticite de scrisori de amor.
Plange copilul in fiecare seara in amurg
Sa ii pecetluiasca Dumnezeu destinul cu roua,
Sa ii stranga Dumnezeu lacrimile in celule,
Sa ii impietreasca Dumnezeu visele in trunchiuri de copac.
Ziua a douazeci si una

Carduri, carduri ma inconjoara,
Zanele, ielele,
Clipele, rastimpii, codrii,
Izvoarele de taceri si umbre,
Susurande si deochiate de minuni ceresti.
Carduri, ganduri de pribegie imi canta,
In celulele si porii parului de unicorn,
Al albastrului de ocean inecat,
Al ibricului presarat cu dorinte,
De sare, de caine, de oase sfaramate in sapte zari.

sâmbătă, 10 august 2013

Ziua 21

Se schimba garzile la cetate.
Sunt departe de casa, dar am acelasi miros in nari ca de fiecare data, toamna, acasa in curte.
Miros de nuci.
Avem un nuc urias - o lume de sine statatoare, in gradina
Si inchid ochii si las mirosul si imi incalzesc cotloanele infrigurate.
Si zboara frunzele nucului spre mine si ma ridica in aer, iar eu
Privind cerul abia albastrit
Ma simt atat de vie.

Ziua a douazecea

In ziua cu numarul douazeci
Mi s-au oprit mintarele ceasului in dreptul statiei de tren T
Si s-a produs implozia de monstri, faraoni, minotauri, vise.
M-am oprit si eu si l-am fluierat pe Sisif
Sa isi aleaga o alta cale.
Sisif m-a privit razand si a continuat sa impinga uriasa piatra in sus.

Ziua a nouasprezecea

Cateodata, Dana are frisoane,
Ii trebuie ajutor sa isi mentina echilibrul intre azi si ieri,
Momente in care timpul se sparge in bucati de ceara, tot mai lichida si mai lichida, ce se topeste in dreptul soarelui de dimineata.
Altadata, ingerul o transporta pana sus, la etajul n al constiintei
De unde simte cum pacea ii coboara in suflet, si unde doarme cel mai bine.
In principui, media sentimentelor din cartea statistica a Danei este un numar pozitiv.

Ziua a optsrezecea

In traseul sinusoidal al bolilor de om o etapa absolut necesara e data de doza de trezire.
Pana atunci, ti-s picioarele programate spre vest,
Iar corpul e creat sa se zbata pe dinauntru.
De la trezire, ti se desteapta simturile,
Si cuvintele iti creaza insule si autostrazi si paduri,
Si melci obositi de atata privit sinele de tren.
De atunci, drumul bolii de om o ia invariabil inapoi
Spre radacini.

Ziua a saptesprezecea

In inima e un caus pentru monezile de prisos
Gasite ca valoare adaugata pe strada,
Pitite acolo, vin piticii in fiecare seara la inventar,
Ingerii se strang in sedinte manageriale si hotarasc cum sa investeasca capitalul.
Asa se nasc visele.

Ziua a saisprezecea

Zorii zilei m-au trezit imbuibat
Cu ochii mari, cu mainile inclestate pe firul de iarba care nu mai crestea.
M-am oprit in fata Soarelui si atunci mi-au ajuns minutele acasa.
Mecanismul a inceput sa toarca in inversul materiei
Nu o sa mai stearga niciodata ploaia pasii mei care au fost.

Ziua a cincisprezecea

Si culoarea mai culoare
Si gaza mai gaza
Si mersul mai incovoiat in jurul drumului grav
Al cerului si al cercului de foc
Al butonului de cristal din dreptul inimii.

Ziua a paisprazecea

Pisicatule
Tu stii gustl pietrei si al nisipului galben?
Ti s-au inchegat ochii a lumina galbuie, de seara, in jurul fluturilor mov?
Mie mi s-au impietrit visele in albume de 10 pixeli si nu mai gasesc cheia lor
Sa le trec vama dincolo de mana cea grea a boxerului Gica.

Ziua a treisprezecea

Sprancetorul s-a auzit pe sine in spatele firului muscat de iarba
S-a speriat vazand sarpele incolacindu-se in jurul parului
A iutit o roata de foc si...Tusti! Inapoia timpului pierdut
Tipa la miscrofon adunare literelor nebune
A semnelor nebune si a orelor nebune
Adunarea cifrelor de doi si trei in jurul parului cu sarpe
Adunarea lui sapte cai veseli si a lui minciunica
L-au strans pe sarpe in brate in jurul Caii Lactee
Si l-au invatat sa inghita aur ars.

vineri, 5 iulie 2013

Ziua a douasprezecea

Sunt cuvinte
Care ti se rostesc tainic
De parca Insusi Dumnezeu ti s-ar spovedi tie, si universului,
De parca literele s-au prins in zboruri largi, sferice, naucitoare
Translucide sunete,
Inmiresmate si grele de muzica sufletelor
Tuturor, celor din trecut,
Din viitor,
De atunci, si de acum.

joi, 4 iulie 2013

Ziua a unsprezecea

Mi-au crescut aripi din cer si ma mangaie pe crestet.

Nu ma mai ascund, ca nu are rost. Imi pierd rstul si rosturile de imprumut sunt ale dracului. Te mint astia ca poti sa le iei asa, ca pe hainele second-hand, si sa le tii o perioada pana ai un rost al tau. E o mare minciuna. Rosturile sunt individuale si individualizate dupa lectii, mi-au soptit aripile.

Bine ca nu mi-am cumparat un rost second-hand. Il astept pe al meu sa se coaca dincolo de transee. Cred ca nu mai e mult pana atunci si o sa il pot lua in mine. Totul va fi altfel, atunci.

Pentru ca o sa fiu eu, in sfarsit.

Stai! Inca nu e copt si mai e timp. Sa mai copilaresc, am zis, sa ma mai joc de-a adultul si de jobul si de-a gatitul si de-a lumea mare, deschisa ca o foaie de hartie. De-a platitul facturilor si de-a scris cecuri din alea misto, ca in filmele cu americani.

Si de-a litera.

Fiecare dintre oamenii pe care ii cunosc eu sunt adoptati de o litera, care le ceste in inima inca din ziua in care parintii lor se gandesc la ei pentru prima data.

Litera mea e litera T. Scurta si la obiect, intinsa pe orizontala si pe verticala, la fel cum sunt aripile cerului meu.

Intelegeti acum de ce nu pot sa imi iau un rost second-hand?

Ziua a zecea


Ziua a zecea


Se aude o inima care bate.

E inima orasului innoptat.

I-am implinit pe cei 28. I-am primit la mine in sufragerie, imbracata frumos, gata de sarbatoare, cu un pahar de sampanie in mana. Eu i-am asteptat si eu i-am asezat la masa si eu i-am zambit gales fiecaruia dintre ei.

M-au intrebat ceilalti a doua zi ce parere am.

Ce pareri? Ar insemna ca mi se pare, bine, rau, destul, sau nu prea sigur, ceva, in legatura cu mine si cu cei 28. Mie nu mi se pare nimic, domnisoara, i-am zis infumuratei de la stiri, care mesteca guma Orbit fara zahar pentru dinti albi si stralicitori. Nu am pareri. Am certitudini, si culori, si am primit si eu un cadou: o serbare in fiecare an.

Cu ocazia serbarii de anul acesta, tovarasa mea si cu mine ne-am luat de manuta frumos si ne-am amintit de zilele trecute, de Eugenia, de sotron, de ascuns si de intunericul din curte, cand ne speriam de zgomotul vantului printre frunzele de vita de vie.

Cei mai buni struguri se coc acolo; e sange de pamant cu multa dragoste.

Domnisoara s-a suparat. M-am gandit in momentul acela ca nu e bine sa las presa sa ia parte la conferinta mea anuala de viata. Mai bine ar fi sa ma arunc printer clipe cu ochii inchisi si cu bratele intinse.

Fara conferinte. Doar clipe.

duminică, 9 iunie 2013

Ziua a noua

M-am oprit o clipa si m-am uitat in urma.
Am apasat pe Pauza de cativa ani si am fugit sa hoinaresc
Apele, clipele, peretii, dalele de piatra, trupurile, pielea,
Mi-au atarnat atata timp pietrele grele, in buzunarele sufletului,
Si nici macar nu am stiut ca exista.
M-am trezit fara ceasul desteptator.
Am intins mana dupa el, l-am cautat in intuneric
Am asteptat sa sune a descant,
M-a mintit si a ruginit.
Intre timpul de atunci si timpul de acum,
Au napadit buruieni in Calea Lactee
Ti-ai pus ochelari, iubite,
Si ma trezesti in fiecare dimineata la 6.
Sa ma grabesc.
Nu ma mai grabesc.
Abia ce m-am trezit
Lustruiesc desteptatorul si fac lumina in jurul meu
Sa ma incarc de ziua de azi.
Ziua in care m-am nascut pentru a noua oara.
Ziua a opta

Si unde mai pui ca minciunile au crescut in fata casei inalte, verzi cu flori mov, hade, strambandu-se la mine de fiecare data cand ajung acasa. Mi-am cumparat niste ochelari speciali, de pe amazon, care sa ma ascunda de ele si pe ele de mine, Se pot uita la mine cat vor, se pot holba la tobla mea plina cu fapte bune si, inciudate, pot chiar sa se apuce sa strige. Nu imi pasa nici de florile lor mov, nici de spinii lor.
Asa am zis in prima zi.
In noaptea aceea, au inceput sa imi bata in geam, ele, buruienile cele colorate, fosforescente si leganandu-se in ritm de descant. Au crescut si mai mult, sunt si mai inalte, imi bat in geam insistent, se holbeaza la mine cu coltii iesiti in afara, insangerati.
M-am speriat si mi-am luat pixul in mana, sa scriu mult, siruri de cuvinte, sa curga, dincolo de foaia alba de hartie si dincolo de aerul greu din camera mea.
Literele s-au luat de mana si au inceput sa alerge prin camera, speriate. Mi-au spus ca nu sunt atat de puternice incat sa lupte cu buruienile colorate. Ca nici chiar cuvintele cele vechi, incarcate de sens, nu pot sa le faca fata. Pe de alta parte, toate cuvintele cele vechi s-au ascuns in resedintele de vara de pe malul Marii Negre, unde stau in fiecare zi la soare si citesc reviste mondene.
Lumea asta s-a intors cu susul in jos, m-am gandit, si am iesit afara.
Cum m-au vazut, buruienile cele colorate si-au luat ochii cei bulbucati in mana si s-au holbat si mai tare la mine.
Mi-au spus ca nu vor sa ma sperie, ca eu le-am creat, pana la urma, si eu sunt singura persoana care poate sa vorbesca cu ele. Mi-au spus ca vor sa taie razele soarelui, cuvintele viitoare, ca se pregatesc sa invadeze lumea cu intelesuri furate si sa paraziteze foile de hartie. Cuvintele vechi s-au retras, cuvintele noi sunt speriate si nu pot sa apere singure razele soarelui.
M-am hotarat sa lupt.
Am scotocit prin memorie, in cautarea unui inteles vechi, care sa fi ramas alaturi de cuvant, de pe vremea cand imi citea bunica povestile nemuritoare ale lui Ispirescu.
Mi-am scotocit buzunarele gentii de vise, in speranta ca mai e vreun cuvant incarcat pe acolo, dar am gasit doar cioburi de hartie ingalbenita de vreme, cu cuvinte sterse.
M-am pus pe plans.
S-au strans valuri, valuri de lacrimi fara cuvant.
Au inundat cartierul tot, pana la magazinul non-stop de la colt. Pluteau pufuletii si semintele Nut Line pe strada mare. Au venit pescarusii de la Atlantic si le-au pescuit una cate una, ducandu-le ca semn de pace cuvintelor ce vor veni.
Fiindu-le mila de tanti Sofia, care era in magazin si aranja ultimele pungi de pufuleti pe raft, in asteptarea studentilor care tocmai ce incepusera sesiunea, cuvintele viitoare s-au hotarat sa amane operatiunea "taierea razelor soarelui in jumatate".
Minciunile mele imburuienate s-au bucurat si mi-au multumit. In Cartea Cerului s-au sters certificatele lor de nastere si eu am ramas curata, cu memoria plina de jumatati de cuvant, si de povesti nemuritoare.

luni, 3 iunie 2013

Ziua a saptea

Consumatorul Rac

Si imi trimit astia mii de mailuri sa ma tina la curent. Ca au oferte si au ceva nou pentru mine si si-au dat ei seama ce vreau si ce nu vreau si de ce. Stiu, nu va apucati sa ma priviti exasperati, stiu ca e marketing, ca doar sunt in breasla, cum s-ar zice.
Se ia un comportament. Se pune la miscroscop. Se studiaza. Se incadreaza omul intr-o categorie si se numeste "consumator". Si se trage linie si se trece la urmatorul comportament.

Numai va spuneam asa, cum imi trimit ei mie mailuri. Care "ei"? Cei care va trimit si voua. Si va anunta toate cele importante: sa nu uitati sa platiti facturi. Sa nu uitati sa cititi presa. Sa nu uitati sa va setati alarma si sa va retusati profilul si sa verificati contul si conturile si conturile celelalte si sa nu care cumva sa uitati parola, ca...atat a fost destinul vostru virtualo-modern!

Ce m-a apucat acuma damblaua asta cu mailul?

Pai m-am abonat si eu la horoscop, sa imi zica astrele cum imi merge. Ca ma bine-dispune. Colega mea de birou, Neli, e Leu. Si imi povesteste ca, mai nou, campania de marketing se face dupa zodie si ascendent. Ca a incercat sefu' sa adauge variabila asta in ecuatie pentru campania de vandut pantofi. Si cica a mers. De unde si-a dat seama? Revenue, cum zice americanu', ca de la el vine marketingul.
S-a scris cate un mesaj diferit pentru fiecare zodie, au modificat standul in magazin dupa zodii (inclusiv culoarea rafurilor), si s-au impartit fluturasi prin tot orasul. Si au crescut vanzarile. Si acum suntem la moda.

Da. A venit o doctoranda de la ISE ieri sa ii ia sefului interviu. Ca vrea sa scrie un studiu de caz la marketing despre metoda lui revolutionara.

Asa ca m-am abonat la horoscop. Sa imi zica in fiecare zi cum imi va merge. Si de atunci, imi vin mii de mailuri, care ma invata cum sa ma imbrac, cum sa vorbesc, imi spun care imi sunt defectele si calitatile si care imi sunt cuvintele preferate.

Am devenit un consumator Rac.

Neli zice ca mi-au spalat horoscoapele creierul. Ca mi-am pierdut ratiunea.

Eu nu mai cred nimic. Doar ca mi-au blocat astia mailul si nu am vazut la timp factura de la Electrica. Si mi-au taiat curentul. Si nu, Marte nu era degradat, sau retrograd. Whatever. Cum zice americanul.
Ziua a sasea

Stiri

Tastele s-au luat de mana si au pornit la cutreierat alfabetul si la atacat foaia de hartie. De ce se crede ea mai desteapta si mai cu stil. Au citit ele un interviu on-line, in care foaia de hartie marturisea cu stupoare ca nu stie cum pot tastele sa traiasca fixate mereu in acelasi loc, si in grup. Ca ea iubeste independenta si posibilitatea de a alege: sa fie in carte, sa fie un document oficial, o lucrare de control, o foaie de caiet sau o scrisoare. Ma rog, a fi scrisoare nu mai e de mult timp o meserie de viitor pentru o foaie de hartie.
Dar mai sunt si alte alegeri pe care o foaie de hartie, colorata sau alba sau cu patratele sau cu linii poate sa le faca, de indata ce se hotaraste cum vrea sa se metamorfozeze.
In acelasi interviu, foaia de hartie a marturisit, pentru prima data, ca exista un ritual de initiere a foilor de hartie. De fapt, fiecare menire pe care alege o foaie de hartie sa o aduca la indeplinire este pecetluita, la propriu, intr-un ritual la care iau parte toate suratele din breasla. Bunaoara, ea a hotarat sa aleaga sa fie o foaie de hartie intr-o revista de moda. Stie ca zilele ii sunt numarate, dar macar are posibilitatea sa fie lucioasa si sa aduca in fata cititoarelor unul dintre cele mai de pret mesaje de pe pamant: Femeilor, fiti puternice, frumoase, aranjate, independente!
Se simte implinita. A ajuns chiar in poseta unei doamne comisar de la Criminalistica. Acolo s-a intalnit cu o colega de liceu, care a ales sa fie foaie intr-o revista de cultura. "Dilema" ii zice. Plicticoasa rau, rau, foaia respectiva; nu-i de mirare ca a ales asa o soarta...Macar su tiparit-o cu ...respect. Nici vorba de hartie lucioasa. Dar era multumita. Cica a ajuns sa poarte un articol de-al lui Catalin Stefanescu despre un festival de film de la Cluj. Mda. Fiecare cu norocul ei.
Asa, foaia povestea despre ritual.
Ritualul presupune ca, indata ce a marturisit public alegerea unei cariere, foaia de hartie sa fie scrisa cu o penita veche, in coltul din dreapta jos. Foaia trebuie sa aleaga ce caractere va intipari penita. Cateodata, de atata emotie, coltul devine umed, se sensibilizeaza, si hartia e mai subtire in locul acela. Daca foaia de hartie e parte dintr-un caiet, acolo se formeaza colturile.
Si cum s-a ajuns la subiectul acesta sensibil, foaia de hartie vrea sa stabileasca, odata pentru totdeauna, ca nu e vina scolarilor pentru colturile din caiet!
Asa sa se stie!

In buletinul de stiri urmator, va vom prezenta replica tastelor la interviul cu foaia de hartie.

marți, 28 mai 2013

Ziua a cincea

"Ba! Stai, ba, unde te grabesti asa! Nu vrei sa vezi ceasul asta misto? E de la Paris, e Rolex, mancati-as!"

"Petre! Petre! Stai, nu fugi asa, inca nu a venit autobuzul de 5, degeaba te grabesti. E decat 4 si mama ne asteapta. Stiu ca ti-e foame, Petre, stiu ca te-ai saturat de drumul asta greu, Bucurestiul de departe cu autobuzul, si Dacosul ala s-a stricat pe drum. Nu fii suparat. Petre, nu pleca! Unde mergi, Petre, de ce nu ma astepti?"

Femeia cade in genunchi in autogara, in dreptul semnului care arata Garbova de Sebes.

"Curva! M-ai mintit tot timpul asta, si ai venit bortoasa dupa mine, si acuma vrei sa te iau. Ca nu pot io sta linistit, sa ma duc la munca, ca inainte, sa imi iau tigari de care vreau io, si sa pip in casa, daca vreau. Ce ii trebe ei, auzi, sa nu mai pip in casa, ca ii face rau copilului. Ce copil, ca nu e al meu. I-am spus eu, sa nu se joace cu mine, ca nu ii merge! Bine ca nu ma mai vede, sa stea acolo si sa boceasca, ca nu o baga nimeni in seama, curva. Ca cica sa vina ajutorul social si atunci avem bani. Da' de unde crede ea ca am atatia bani, sa ii cumpar ei haine si medicamente si ce ii mai trebe? Ca nici copilul ala nu a fost in stare sa il faca sanatos. Cine stie cu cine l-a facut, si mi-l arunca mie acuma in carca, ca lasa ca Petre e baiat bun si iarta. Am 25 de ani, si femei is peste tot. Si ma duc io inapoi la nenea Ilie, sa ma ia la el. Ii explic io ce s-o intamplat si de unde atata necaz pe capul meu, ca m-am trezit cu asta dupa mine in Bucuresti, si nu am avut ce sa-i fac. O sa zica sa o iau. Cum sa o iau, nenea Ilie, daca nu ii copilul meu? De ce sa cresc eu handicapatii altora? Da ce, crezi ca is azil? Ia-ma, nenea Ilie, inapoi la matale, si iti matur curtea, fac tot ce zici. Si nu mai fur, nenea Ilie, nu mai fur. Si ma duc si la biserica aia a vostra, daca vrei, numa ia-ma inapoi.
De ce nu am stat la Bucuresti? Da' ce sa fac acolo? Tiganie si viata scumpa, si cu asta gravida dupa mine, nu am avut unde sa stau si unde sa muncesc, si mi-a mancat toti banii. Am sunat-o pe mama, ca mi-am incarcat Cosmote-ul, si o zis sa viu acasa, ca ma asteapta. Si dupa aia, o sunat-o curva, si i-o zis ca vine si ea cu mine. Ca ii copilul meu. Si mama, ce sa zica, haidati draga, ca doar este o camera acolo in fundul curtii si puteti sta aci.

Io fug in Spania, la a lu' Secretaru'. Sa mor io daca nu. Da-o dracului de viata si de tinerete, ca una am, si pe aia sa mi-o manc cu o nebuna.

Nu ii copilul meu, stiu io. Ma minte, toate ma minte pe mine, ca is baiat bun. Si Petrica tace. Ui ca nu mai tac, nu mai tac!"

"Frate, ai un foc? Vrei un ceas? Am unu' bengos, bre, si te vad baiat cu stil".
"Ce vrei, ma?"
"Hai ma, da-mi un foc, esti baiat cu stil, nu vrei un ceas?"
"Nu vreau, ma, crezi ca mie imi arde de ceas? O plecat nebuna? Nu ai auzit-o pe una plangand in autogara?"
"Tu ai batut-o, ma? O venit acuma politia sa o ia, ca facea ca toti dracii. O dus-o la spital. Da ce i-ai facut?"
"Ce sa-i fac, frate, io nimic. Se tine de mine ca zice ca ii gravida."
"Hai ma cu mine, te fac domn, ca te vad baiat subtire. Hai ca trimit oameni in Germania, pleaca in seara asta, si mai am un loc. Vrei?"
"Du-te ma, ca tu ma minti".
"Sa mor io, nu fii fraier.Mai am un loc si ai scapat. Faci si tu un ban cinstit, si vii peste cateva luni, cand se mai calmeaza apele. Sa nu te gaseasca politia ca ai pus-o".
"Bine, ma, hai ca viu. Unde ii plecarea?"
"In sara asta la 10, de aici din autogara. Sa nu te joci cu mine, ca te prind".

"Ma duc in Germania, mama, nu plange, ca ma intorc. Ne-am certat, da, a plecat. Nu stiu unde. Nu ii copilul meu, mama. Is in Bucuresti. Cine m-o vazut? Te-o mintit, mama, is in Bucuresti."

"Borata ii tara asta, sa mor io."
Ziua a patra

Femeie divortata. Mai bine decat femeie nemaritata. Cat de cat, macar stii cum e. Si bate ceasul biologic. Tic-Tac. Tic-Tac.

Tot ce am vrut a fost sa ma iubeasca. Cineva. Cat de mic, de urat, de maimutoi, sau cu nasul mare. Nu imi pasa de diploma sau de contul in banca. Sau de gustul la imbracaminte. Uite asa s-au dus standardele, unul cate unul, am coborat stacheta si am ajuns aici, unde ma gasesti acum, unde ma gadesc acum, si unde te-am gasit acum, de fapt, ca eu te-am gasit pe tine. De ce te miri? Bine, te-am lasat sa crezi ca tu mai cucerit si alea-alea, ca doar nu degeaba am ajuns la...cati ani am? 40? La 35 cati ti-am zis tie ca am. Da, iubitul meu, EU te-am ales.

Pentru ca am nevoie de un tata pentru copilul meu. Cum care copil? Pai nu stii tu, oare, iubitul meu, ca te folosesc...ce cuvant urat si demoralizator...te implic in indeplinirea planului meu magistral si cincinal.
Asa mi-a spus pshiholoaga aia cu unghii rosii, de 25 de ani, cu un inel scantaietor pe degetul inelar de la mana stanga. Am urat-o din clipa urmatoare, cum mi-l flutura prin fata ochilor a ghinion, nu alta. Mda, mi-a dat ea ceva lectii de buna-purtare, un fel de cod pe care sa-l urmezi si sa gasesti un barbat in maxim 30 de zile. Cica succes garantat.
Bine, acuma nu stiu eu cat de mult a fost influenta ei, cat de mult am avut noroc cu Uranus in casa a doua, si cat de mult au contat slijbele maica-mii, dar cert este, iubitul meu, ca esti aici. Si, dupa spusele doamnei psiholog, in maxim o luna o sa imi oferi un inel din ala cu piatra scantaietoare, pe care sa il pun pe degetul mei inelar de la mana stanga.

Nu trebuie sa iti faci nicio, grija, iubitule, totul e aranjat. Am deja totul planificat, asa, cu Gant Chart, cum am invatat eu la cursul ala de leadership.

Primele doua milestones au fost trecute cu succes. Mai avem de strabatut un drumeag usurel, de petrecut un week-end la Predeal, de mers la parintii tai de cateva ori, si la ai mei de doua ori doar, si dupa, toate semnele spun ca urmeaza cererea in casatorie.

Si dupa - o sa traim fericiti..Taram pam pam... pana la adanc batraneti!

Hahaha, iubitule, stii cat de mult te iubesc, asa-i?

Nu fii suparat. Tie o sa iti fie cel mai bine alaturi de mine. Stiu deja de ce ai nevoie: de o femeie adevarata, puternica, sigura pe ea, independenta, de o femeie lider. Mi-au spus la cursul de leadership ca am stofa de lider.

Nu uita sa ma iubesti, iubitule, si nu uita sa imi aduci inelul acela cu piatra.

Ne asteapta un viitor glorios impreuna, iubitul meu.

Nu fii suparat, eu doar atat vreau, sa ma iubesti.

=======================================================================

Doamna psiholog, imi puteti imprumuta si mie oja de unghii? Cea rosie?

Bine a zis mama, mai bine divortata decat singura.
Macar stii si tu cum a fost, sa fii in randul lumii, sa fii maritata.
Te respecta si pe tine lumea altfel. Poti sa mergi cu capul sus. Oricum, daca nu merge, ce poti sa faci, te desparti linistita. Macar ai incercat.

Nu o sa ma supar, iubitul meu, daca nu merge. Nici tu nu trebuie sa fii suparat. Stii doar ca nimic nu dureaza pentru vesnicie.

Ma iubesti, iubitule, nu-i asa?




sâmbătă, 25 mai 2013

Si de atunci, nimic nu a mai fost la fel.

Ziua a treia

Taiata in doua, burta balenei s-a uscat pe margini. Sangele s-a inchegat in grupuri de celule mici, speriate la inceput. Omuletii negri au iesit fiecare din spatele unei coaste rupte. Condusi de o femeie imbracata in sange, au iesit in ritmuri de mars pe partea stanga, si au luat-o spre est.
S-au stabilit in globul ocular. Au dereticat jumatatea aceea a creierului si au pus perdele frumos mirositoare, albe, spalate in prealabil cu Tide. Au nascut multi copii, in fiecare zi, pe care eu i-am primit ca visele mele, mirandu-ma de unde stiu atatea limbi straine.
Sunt inca acolo, in spatele globului ocular.
Si spala inca perdeaua cu Tide.

Celalalt grup a fost mai lenes. Se plangeau omuletii mereu ca nu pot traversa linia imaginara catre suflet din cazua mirosului greu de lancezeala. Eu i-am asteptat cu paine si sare mult timp, la intrarea in suflet. Am pus stegulete colorate si am plantat flori felurite, frumos mirositoare, sa ii ghideze in spatele mirosului lanced.

Nu stiu cine e de vina.

Bunaoara, pana deunazi, erau organizati in grupuri tematice. Eu mi-am pus toata increderea in grupul tematic cu numarul 1, care avea datoria sacra fata de mine sa intercepteze bataia inimii si sa o urmeze. Dar omuletii s-au lasat furati pe drum de minuni. Admira.
Eu ii astept inca la intrarea in inima. Sa vina. Sa pot sa traiesc.

sâmbătă, 18 mai 2013

Am uitat cum se traieste in taramul acesta.
Strazi colosale de masini cu un singur loc, aliniate fara semafor, asteapta deschideri de minte.
"Oamenii refuza sa mai cheme intariri, ca altadata", mi-a spus un locuitor al Taramului.
Si atunci masinile ruginesc in asteptare, tabla se incalzeste de la soare, si Cuvintele mor inauntru, asfixiate. Nu exista un Cimitir al Ideilor in cautare de Adevar.
Atata waste.
Avem nevoie de un sistem de management sustenabil al Ideilor ramase in paragina, orfane, departe de matca.
Oamenii nu isi mai deschid mintile si nu mai primesc idei in dar.
Avem nevoie de un management sustenabib al sentimentului de refuz al ideii din facere.
Oamenii nu mai traiesc.
Avem nevoie de un management sustenabil ai ideii de Om.
Omul s-a ascuns de ideea lui despre Im intr-o coaja de nuca, pe care maturatorul Bulevardului Universal al Ideii a aruncat-o la cos.
"Compost", au spus Spiritele.
"Unde e Omul?"
"Compost. Compost. Compost". 
Ziua a treia

Straturi, straturi, mere coapte se astern peste mintea mea insingurata.
Mi-am luat amintirile impodobite cu sori
Si le-am rescris inainte sa dispara.
Mi-am pus lumina in privire, sa ii calauzeasca pe marinarii pierduti.
Mi-am pus hainele cele noi, m-am intins in iarba.
Mi-au crescut fire in cerul gurii intai, apoi au inceput sa imi cuprinda bratele, si picioarele, si degetele toate, si unghiile au cazut primele.
Obositi, obrajii s-au pierdut intr-un plans scofalcit, intors spre dincolo.
Ochii i-am tinut deschisi.
Vad doar iarba.
E inalta, mai inalta decat ideea de la inceput
Pana la cer.

miercuri, 15 mai 2013


Bine, mai, si va gandeati ca renunt eu asa de repede. E ziua a doua.

Sa scriem,am zis. De la acelasi calculator, din acelasi living, si …da,e aceeasi canapea neagra aici, pe care am pomenit-o si deunazi.

In metrou, in drumul spre serviciu, vezi tot felul de oameni. E chiar interesant sa stai asa si sa ii studiezi, doar ca nu te poti holba la ei cu adevarat, sau nu poti sa mergi sa le zambesti si sa ii intrebi "How are you doing today?", ca o sa creada ca esti nebun si o sa cheme politia instantaneu, pe motiv ca i-ai agresat. Asa ca, de cele mai multe ori, ma ascund in spatele ziarului si ii studiez de acolo.

Sunt mai multe categorii; nu pot sa va spun clar care dintre ele imi place mai mult. Sunt elevi, cu pantaloni largi, bluze sport de cele mai multe ori, neaparat purtand pantofi sport, care asculta muzica pe tot parcursul calatoriei. Unii dintre ei isi fac temele in metrou; ii vezi cum scot foi peste foi din cate un dosar urias si incep sa scrie.

Mai sunt muncitorii obositi de atata carat de material de constructii, dar cu o veselie in privire pentru care cea de-a treia categorie ar trebui sa ii invidieze. Par tot timpul multumiti si sunt curat imbracati, se saluta zgomotos, iar eu imi inchipui, de multe ori, ca as lua unul dintre ei macar 10 minute la birou, sa inceapa sa rada in hohote, si sa se apuce sa ii imbratiseze pe toti. Ar fi un experiment social foarte interesant, si cred ca ar aparea in ziare a doua zi: "Un muncitor invadeaza cu rasete si voie-buna biroul central al companiei de asigurari X, situat pe Beacon Street, numarul 5, la etajul 40 al cladirii. Angajatii, care tocmai pregateau rapoartele lunare, incearca sa se concentreze pe rapoartele lunare pe care le pregatesc si bat zgomotos la tastatura. Unul dintre manageri isi aminteste prerogativele sale si I se adreseaza muncitorului pe un ton calm, invitandu-l politicos sa paraseasca cladirea. Incidentul se rezolva in 10 minute, fara interventia fortelor de ordine. Deoarece fapta muncitorului nu se incadreaza in nicio categorie pasibila de o condamnare usoara sau macar un avertisment, acestuia I se permite sa paraseasca cladirea insotit, dar fara mare agitatie. Norocosul pleaca doar dupa ce arunca o privire plina de dispret asupra intregului birou."

Si uite ca am ajuns la statia cu pricina: Financial District. Ehehe, aici studiul social e si mai interesant. Membrii categoriei numarul trei ajung la munca, pusi la punct, imbracati la patru ace, pieptanati si cu hainele calcate, cu castile in urechi, ascultand probabil mesaje motivationale. Asteapta aliniati la intrarea in cladire, eficienti, privind drept inainte, gata de lupta. Gata de munca.

"Buna dimineata", imi zambesc automat, cuminte si ordonat; e un zambet eficient.

Cred ca aceasta e categoria mea preferata.

Gata, am plecat; ma grabesc sa imi calc camasa pentru maine.

Noapte buna!

 

 

 

 

 

duminică, 12 mai 2013


Sa scriem, zic.

Experiment.

O sa scriu in fiecare zi un text de la acelasi calculator, fara sa folosesc niciun creion sau pix sau hartie si o sa sa ma observ in timpul asta, si dupa ce scriu. O sa observ reactiile pe care le au degetele mele, reactiile creierului, musai sa fie ceva modificare in timpul asta, ca sa arat eu cum influenteaza scrisul la calculator puterea si acuitatea exprimarii unei tinere de 28 de ani neimpliniti si implinitori pe jumatate.

Cat timp o sa scriu.

Nu stiu. Din cate stiu eu drepre cercetare (sac! ca suna bine), trebuie sa stabilesc un interval de timp in care sa derulez expermentul asta, ca sa fie cu folos, adica ca sa pot observa ceva. Si sa trag concluzii. Care vor ajuta la ceva, o sa fie publicate, eu o sa merg la un festival de carte sau la ceva conferinta educationala, sau cu tematica psihologica, sau ceva de genul "Alienarea mainii in secolul al douazecisiunulea – Marturiile unei tinere de 28 de ani neimpliniti, surprinse zilnic de tanara in cauza in timp ce sedea pe sau langa canapeaua ei neagra, intr-un living maaaaaare si aproape gol, in Revere, Massachussets, SUA". Lung titlu. Nu stiu daca m-or lasa astia sa particip la conferinta, sau va trebui sa il schimb. Titlul, da.

Anyway, cum ar zice americanul sau hispanicul sau orice alt cetatean din Revere, Massachusets, si nu numai, va ganditi probabil de ce vreau eu sa fac experimentul asta.

M-am tot gandit ca vreau sa fiu celebra. Eu cred ca merit. Cred ca orice roman merita sa fie celebru, mai ales un roman care a plecat de-acasa sa ajunga intr-un living cu o canapea neagra in Revere. Care, va sa zica, a adoptat cu bratele deschise provocarea vietii lui, sa vina el la americani. Si dupa aia, cand se intoarce acasa, dupa ce a cartografiat in fiecare zi (neaparat) societatea asta ingrata si plina de defecte (acum doua saptamani au iesit doi la maraton si au omorat oameni; asa ceva nu se intampla in Europa civilizata), sa rosteasca plina de emfaza, la ceremonia de lansare a cartii (musai sa fie o ceremonie, ca doar tanara in cauza vrea sa fie celebra): "M-am intors acasa pentru ca iubesc Romania". Si lumea sa bata din palme. Si uite asa am devenit erou national, intoarsa in tara din indepartata si ingrata America, dupa cum am zis, la o Romanie plina de potential, mult potential. A mea Romanie, si al meu potential, mereu in asteptare.

In asteptare de a fi descoperit si utilizat la maxim, ca sa iesim si noi, dom'le, din conul asta de umbra unde ne-a varat istoria. Si a inchis usa dupa noi. Si lumina. Stam acolo la intuneric, sa meditam la faptele noastre si la comunisti si la Basesti si la cate si mai cate.

Pe curand.

Am plecat sa numar zilele pana cand o sa devin celebra si sa ma gandesc ce imagine sa am si ce rochie o sa port la ceremonie. Am zis.

 

duminică, 3 martie 2013


Salut.
Am intrat azi în metrou, după ce am alergat ca un nebun sa îl prind, ca să ajung la serviciu înainte de 8 fix. Iar nu găsesc niciu loc liber, şi se uită toţi la mine de parcă am picat de pe lună. Ce vă uitaţi, măi, aşa? N-aţi mai văzut barbat?
Bucureştenii ăştia se cred atât de speciali. Morali. Cu standarde ridicate. Doamna de lângă mine s-a ferit când m-am aşezat şi s-a uitat dispretuitor la geanta mea de piele. Da, doamnă, unii bărbaţi poartă genţi. De piele.
“Supermassive black hole…”
Piesa asta e super mişto. Oare când îi prind pe ăştia în concert? Ce m-aş muta şi eu pe dincolo, la unguri, sau măcar la austrieci. Aş putea găsi şi eu un bărbat ca lumea.
Mi-a zis un coleg de muncă despre un site de socializare. E-Cupid îi zice. Şi mă gândesc serios să încerc şi varianta asta. Barurile gay din Bucureşti sunt cam aiurea, se holbează toţi la tine şi parcă le e şi ruşine că se află acolo. Stau aşa, cu orele, cu paharele în faţă, şi tac.
Cea mai interesantă conversaţie pe care am avut-o acolo şi care a durat mai mult de 15 minute, a avut loc acum şase luni. Cu un tip cam ciudăţel. Nu era deloc stilul meu. Mie îmi plac ăştia mai bine-făcuţi, care mai trec şi pe la sală din când în când, se îmbracă cu stil, şi au degetele lungi. Tipul ăsta de care îţi spun era un tocilar. Un tocilar bine îmbrăcat. Când l-am văzut cum se uită la mine, m-am gândit să îi zic să se trezească, că nu are nicio şansă cu mine. Nici nu ştiu ce m-a apucat şi cum am ajuns să vorbesc cu el. M-am trezit la un moment dat că mă sărută pe gură. Surprinzator de bine.
Ne-am vazut în fiecare seară timp de trei luni. Şi am început să ma îndragostesc, cred. Şi el a început să nu se mai poarte ca un tocilar. Era chiar deştept.
Acesta e talentul meu de a alege barbaţii ciudati.
Cred că am fost un cuplu frumos.
Acum sunt hotărât să folosesc site-ul ăla.
Trebuie sa cobor.
"Cioară borâtă. Uite la el, cum se îmbracă, parcă a ieşit pe bulevard în Paris. Şi cum are el cercel în ureche. Asta numai de la americanii ăia ni se trage. Cică îi zice democraţie. Azi-mâine îi lasă să aibă şi copii. Vine sfârşitul lumii."
"Şi mai şi vorbeşte singur. Săracu’."
Ăştia vorbesc despre mine.
 Bine m-am gândit eu să emigrez. Îi dau dracului cu ţara asta cu tot. Mă duc la unguri. Sau măcar în Cluj. Dă-l naibii de tocilar, bine ca nu m-a mai sunat. Nu ştiu de ce mă tot gandesc la el.
E-Cupid.
Măcar ungurii au reduceri în perioada asta a anului. Şi pot să merg la Viena la operă. E mai aproape.


duminică, 3 februarie 2013

Povesti cu pesti - Cum sa astepti sfarsitul lumii.1


Povestea mea incepe...
Incepe...
Incepe...
Ce sa inceapa! povestea mea acum se termina. Este prima poveste spusa invers, de la sfarsit spre inceput. De ce, va intrebati. De ce nu, va intreb. Credeti ca nu o sa mai fie suspans, sau personajele o sa se comporte previzibil. Sau autorul o sa fie deja plictisit de moarte, pentru ca deja povestea lui a ajuns la sfarsit si el nici nu i-a lasat timp sa se spuna, sa i se descopere, sa se arate cu toate ascunzisurile ei, presupuse sau nu, ca doar asa sunt invatate povestile la scoala povestilor.
Nope. 
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti. S-au luat de mana, sezand pe sezlongul lor, si au privit cerul zmeuriu la apus.
"Cate clisee!", zise el, razand. "E ultimul nostru minut impreuna. Mai tii minte statueta aia de lemn din muzeul Old State House din Boston? Cea pe care ai fotografiat-o si pe care ai numit-o Domnul Timp."
"Da, mai tin minte", raspunse ea intr-un moment de luciditate.
"E, mi se pare ca se uita la mine razand, de dupa masina. Acum a fugit in spatele tomberonului. Azi e joi, si trebuie sa vina astia sa ia gunoiul. O sa ii sun maine, sa le zic sa isi faca odata treaba aia, pentru care ii platesc de atata timp".
"Nu te mai enerva. Ce folos sa ii mai suni maine. uiti ca asta e ultima noastra ora impreuna. Uite, tati, un fluture!"
"Iubita mea!" Si o pupa pe frunte. "Tot o sa ii sun maine sa le zic vreo doua. Desi, ai dreptate. Poate nu mai apucam maine-le. Hehe, poate suntem norocosi, de data asta, si ajungem si noi de mana cu Domnul Timp, sa bem cafeaua aia pe care i-o promit de o luna buna. Maria zicea azi ca a trecut o luna decat stau aici, fara sa imi mai simt picioarele. Prima data am crezut ca ma minte, cum sa treaca o luna! Si am facut atatea! Cand mergeam la serviciu, cand eram tanar, nu faceam atatea lucruri intr-o luna! Si nu trebuia sa ma poarte nimeni pe brate, ca acum, daca vreau sa ies in parc. Sau sa imi iau un scaun cu rotile. Sau sa vorbesc cu Costel de cate ori vreau sa citesc si eu un ziar ca lumea. Oamenii astia au innebunit. Cica nu se mai fabrica hartie de ziar. Cum e posibil? Cum??? Pai eu am crescut cu ziarele in mana, imi place fosnetul ala al lor si mirosul de hartie. Zice Maria ca mi-au trimis copiii din State o tableta. Ce mai nume. Ca acum ei au aparat din ala cu holograme, si ca ar trbeui si eu sa nu mai fiu atat de incapatanat si sa citesc ziarele pe tableta. Ca am acces si la Boston Globe, si la Der Spiegel.
Mda... Oricum, eu zic asa: nu mai avem ce cauta in lumea asta. Am facut tot ce am avut de facut, si domnul Timp nu prea inteleg de ce nu vorbeste cu verisoara lui, sa ma lase o data sa merg si eu acasa, sa pot si eu sa zburd cu minunea asta de mana, fara sa ma mai numeasca tatal ei. Of, Doamne!”

Mintea Ei:
Ta-param-param
Tata are mere, mama are pere, maine merg la scoala. Oare unde e mama? Si de ce a adormit tata? Nu il trezesc, il las sa mai doarma un pic, ca doar acum a venit de la serviciu si el, saracutul. Si poate o sa ma plimbe cu motocicleta. Hehe, ce m-as mai bucura. Si poate o sa vina si Mos Gerila la iarna, daca am fost fetita cuminte. Din cate stiu eu, am fost. Parca am impresia ca am mintit la un moment dat, cand m-a intrebat mama daca am mancat toata ciorba de fasole. I-am spus de atatea ori ca mie nu imi place ciorba de fasole. Nu si nu. Cica trebuie sa ma invat sa mananc orice; nu se stie cand o sa mai vina un nou razboi mondial, si atunci o sa ma bucur si de mere padurete. Pa-du-re-te. Oare ce or fi alea? Si de ce imi tot aminteste de ele? Sunt asa rele? Cu siguranta nu sunt mai rele decat cartofii copti ai bunicai. Aia is ingrozitori.
Mda, oare cum poate tata sa doarma atata? Asa m-as ridica sa merg sa ma joc cu mingea cea noua. Oare unde a ascuns-o mama? Of, dar nu pot sa ma ridic, o sa simta si o sa se supere. E obosit. Mai bine sa stau aici, sa ma fac si eu ca dorm. O sa vada cat sunt de cuminte si o sa ma plimbe cu motocicleta. Sunt sigura de asta!

Mintea Mariei:
Maine primesc salariul. 100 merg pe telefon-iar. I-am zis sa nu mai vorbeasca atat la telefon, sa il lase incolo de internet, si sa se apuce de invatat. Daca vrea sa ajunga on om invatat, nu ca mine, sa spele buzile altora. Dar nu ma plang, Doamne fereste! Doamne multumescu-ti pentru slujba asta, nu mai gaseam alta la fel de buna pe aici prin zona, si am cautat mult. Am avut noroc. Dar nu stiu de ce il numesc „noroc“; a fost Dumnezeu cel care m-a ajutat sa dau de oamenii astia cumsecade; imi trimit in fiecare luna, pe 10, banii in cont. 500 de dolari. Pentru ei e o nimica toata, cred ca castiga bine. Cel putin, cand vin pe acasa, de doua ori pe an, vin incarcati cu de toate. Se se bucura si domnul si doamna, ca doar un baiat au si ei. Si imi zic dupa ce pleaca: “Maria, ne bucuram ca e om realizat. Ca are si el familie si avem si noi nepoti. Si ca o duce bine.”
Dar l-am auzit o data pe domnul vorbind cu Cosmin, cand a venit ultima data acasa. Doamna, saraca, nu mai stie nimic, e bolnava. Doar pe Cosmin cand il vede, se bucura si ea, si il recunoaste, dar atat. Dupa cateva momente, uita cine e si incepe iar sa vorbeasca ca un copil.
Dar domnul e destept, si lucid la minte. Ii zicea lui Cosmin: „Cosmine, orice ai face, sa nu vinzi casa. Asta sa nu o faci. E casa ta si se vor bucura si copilasii tai vreodata sa vina vara si sa alerge prin gradina. Si sa manance mere de la noi; stiu ca sunt urate, dar macar sunt de ale noastre. Nu stiu ce sa iti dau acum sa le duci acolo la tine.”
De fiecare data cand vine Cosmin, incearca s ail convinga sa duca acasa niste carne de gaina si niste mere, macar. Si macar o sticla de rachiu din ala de pere, sa mai bea cu prietenii lui, seara. Cosmin nu si nu. Ca nu il lasa aia la vama. Eu una, sincer, nu stiu ce sac red. Ma tot gandesc eu asa, si cred ca o sa ii si spun intr-o zi: Sunt americanii aia asa oameni fara suflet, sa nu te lase sa aduci tu cu tine niscaiva merinde de acasa, sa te bucuri si tu, ca doar ti-i dor, esti departe…

..................................................................................................................................



miercuri, 9 ianuarie 2013

Multe limbi straine, de cercetare.
Cercetarea presupune o analiza a unor fapte, in slujba carora cercetatorul aduce alte si alte fapte, pentru  a le pune in lumina starii de fapt.
Buuuuun.
Multe limbi straine imi umbla mie in minte, ca niste fantome ale manualelor din clasele primare.
Cand m-a dus mama la scoala pe clasa intai, mi-a spus asa: Tu trebuie sa inveti bine, sa ajungi sa faci facultate la Cluj. Si tu o sa inveti limbi straine".
Analiza morfologica:
"O sa inveti"=verb, mod indicativ, timp viitor popular, persoana a doua, singular
"Si"=conjunctie
"Limbi"=substantiv comun, caz acuzativ, numar plural, nearticulat
"straine"= adjectiv, caz acuzativ, numar plural, nearticulat
9 ianuare 2013
Boston, Masschussets
Am ajuns sa invat limbi straine.
Comunitatea de romani din Boston, Masschussets, este numerioasa. Am fost chiar la o intalnire organizata cu oacazia Zilei Nationale a Romaniei. Unde am intalnit romani scapatati peste ocean. Muncitori, veseli. Hotarati sa faca ei un chef ca acasa, cu sarmale si muzica populara. Sarmalele sunt mult mai bune aici decat acasa in Romania (exista doua "acasa" distincte pentru multi dintre ei: "acasa" de aici, unde copiii merg la scoli americane, si o "acasa" departe, ramasa un pic in ceata, fumurie, intr-o Europa cosmopolita, un puzzle la care te uiti mai atent cu lupa, sa descoperi  petece de culoare).
Acasa pentru mine e acolo.
Zu Hause.
Home.
Hogar.