Ziua a zecea
Se aude o inima care bate.
E inima orasului innoptat.
I-am implinit pe cei 28. I-am primit la mine in sufragerie,
imbracata frumos, gata de sarbatoare, cu un pahar de sampanie in mana. Eu i-am
asteptat si eu i-am asezat la masa si eu i-am zambit gales fiecaruia dintre ei.
M-au intrebat ceilalti a doua zi ce parere am.
Ce pareri? Ar insemna ca mi se pare, bine, rau, destul, sau
nu prea sigur, ceva, in legatura cu mine si cu cei 28. Mie nu mi se pare nimic,
domnisoara, i-am zis infumuratei de la stiri, care mesteca guma Orbit fara
zahar pentru dinti albi si stralicitori. Nu am pareri. Am certitudini, si
culori, si am primit si eu un cadou: o serbare in fiecare an.
Cu ocazia serbarii de anul acesta, tovarasa mea si cu mine
ne-am luat de manuta frumos si ne-am amintit de zilele trecute, de Eugenia, de
sotron, de ascuns si de intunericul din curte, cand ne speriam de zgomotul
vantului printre frunzele de vita de vie.
Cei mai buni struguri se coc acolo; e sange de pamant cu
multa dragoste.
Domnisoara s-a suparat. M-am gandit in momentul acela ca nu
e bine sa las presa sa ia parte la conferinta mea anuala de viata. Mai bine ar fi
sa ma arunc printer clipe cu ochii inchisi si cu bratele intinse.
Fara conferinte. Doar clipe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu