vineri, 6 ianuarie 2012

"Hot chick, in body and soul"

In ziua de astăzi, musai să fii o"hot chick". După am pus un punct. Ca să delimitez clar zona. Păi trebuie să fii "hot" și "chick". A nu se citi "șic". Trebuie să fii hot ca să nu ți-o ia altele mai tinere înainte. Sau, ca să reformulez, pentru că în categoria de vârstă cu care sunt familiarizată din motive obiective, încă nu este cazul a se pune problema având termenul "vârstă" în rol activ, trebuie să îți menții un nivel al hotness-ului ridicat sau foarte ridicat, pentru că trofeul, bărbații, sunt puțini în general, și și mai puțini băieți buni. De bună-seamă, când dai peste unul din specia bărbatului bun și abordabil, la locul lui și cu mintea serioasă, cum s-ar zice o partidă bună, nu trebuie nici în ruptul capului să îl lași să plece. Trebuie să fii fată deșteaptă, ce mai, să fii și hot, nu numai deșteaptă. Adică așa, să faci imposibilă o incursiune a numitului în camera neprihănită a vreunei alte domnițe. E competiție, domnule, și economia de piață se extinde vertiginos pe toate piețele. Criza e peste tot și trebuie să ai grijă să îți menții toate simțurile ascuțite și avantajele competitive constante în valoare și manifestare.
Până la urmă, tot la rolul social pe care l-ai împrumutat de la mama și bunica ajungi. Așa că tânăra speranță proaspăt angajată, cu cv-ul la butonieră și limbile străine la purtător, după ce muncește pe brânci să demitizeze mitul femeii la cratiță, după ce se emoționează vădit la gândul programelor corporatiste de promovare a tineretului feminin în poziții de conducere și de asigurare a echilibrului dintre viața profesională ți cea personală, se întoarce cu zâmbetul pe buze acasă și cu pantalonii călcați, reverul aranjat și cămașa scrobită și, zâmbitoate ca o floricică, se preschimbă pe dată în prietenă sau, după caz, soție, mamă și fiica iubitoare, cu un șorțuleț înflorat și cu tigaia Dry Cooker în mână. Pregătită să își demonstreze dexteritățile culinare dobândite, cel puțin teoretic, la un curs on-line de gătit, curs la care a luat parte după orele de serviciu.
Și e și hot. Și fără cearcăne, mereu proaspătă, nu vorbește murdar și mănâncă cu gura închisă. Un amestec de feminitate și putere, menit să înduioșeze inima prințului care a catadicsit să își arunce o geană și să o salute în grabă.
Albinuța noastră trebuie să fie, în lumea pe care o văd eu pe geamul mașinii în fiecare dimineață, o super woman. Hot in body and soul. Hot chick. Să zâmbească și să performeze. Așa e moștenirea genetică, cea culturală și altele și altele, moșteniri pe care ne lăudăm că le aruncăm pe fereastră ca oamani culți ce suntem, dar pe care le ambalăm numai un pic mai dichisit.
Partea faină din toată povestea e că tipa asta hot chiar există. Și e hot în trup și suflet. Și poate să fie zâmbăreață ca o zambilă când ajunge seara la 7 acasă. Dar mai lăsați-o moale cu băieții buni pe care trebuie să îi poarte la rever.Atârnați așa, ca gândacii. Și care îi oferă ei echilibru.
Echilibrul ăsta vine doar din repsect pentru tipa asta hot.

Dar again, ce știu eu? Mai am timp să revin și să mă razgândesc.

Am o întrebare pentru voi, fetele hot. Îl mai așteptați pe Făt-Frumos?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu