Ziua a opta

Si unde mai pui ca minciunile au crescut in fata casei inalte, verzi cu flori mov, hade, strambandu-se la mine de fiecare data cand ajung acasa. Mi-am cumparat niste ochelari speciali, de pe amazon, care sa ma ascunda de ele si pe ele de mine, Se pot uita la mine cat vor, se pot holba la tobla mea plina cu fapte bune si, inciudate, pot chiar sa se apuce sa strige. Nu imi pasa nici de florile lor mov, nici de spinii lor.
Asa am zis in prima zi.
In noaptea aceea, au inceput sa imi bata in geam, ele, buruienile cele colorate, fosforescente si leganandu-se in ritm de descant. Au crescut si mai mult, sunt si mai inalte, imi bat in geam insistent, se holbeaza la mine cu coltii iesiti in afara, insangerati.
M-am speriat si mi-am luat pixul in mana, sa scriu mult, siruri de cuvinte, sa curga, dincolo de foaia alba de hartie si dincolo de aerul greu din camera mea.
Literele s-au luat de mana si au inceput sa alerge prin camera, speriate. Mi-au spus ca nu sunt atat de puternice incat sa lupte cu buruienile colorate. Ca nici chiar cuvintele cele vechi, incarcate de sens, nu pot sa le faca fata. Pe de alta parte, toate cuvintele cele vechi s-au ascuns in resedintele de vara de pe malul Marii Negre, unde stau in fiecare zi la soare si citesc reviste mondene.
Lumea asta s-a intors cu susul in jos, m-am gandit, si am iesit afara.
Cum m-au vazut, buruienile cele colorate si-au luat ochii cei bulbucati in mana si s-au holbat si mai tare la mine.
Mi-au spus ca nu vor sa ma sperie, ca eu le-am creat, pana la urma, si eu sunt singura persoana care poate sa vorbesca cu ele. Mi-au spus ca vor sa taie razele soarelui, cuvintele viitoare, ca se pregatesc sa invadeze lumea cu intelesuri furate si sa paraziteze foile de hartie. Cuvintele vechi s-au retras, cuvintele noi sunt speriate si nu pot sa apere singure razele soarelui.
M-am hotarat sa lupt.
Am scotocit prin memorie, in cautarea unui inteles vechi, care sa fi ramas alaturi de cuvant, de pe vremea cand imi citea bunica povestile nemuritoare ale lui Ispirescu.
Mi-am scotocit buzunarele gentii de vise, in speranta ca mai e vreun cuvant incarcat pe acolo, dar am gasit doar cioburi de hartie ingalbenita de vreme, cu cuvinte sterse.
M-am pus pe plans.
S-au strans valuri, valuri de lacrimi fara cuvant.
Au inundat cartierul tot, pana la magazinul non-stop de la colt. Pluteau pufuletii si semintele Nut Line pe strada mare. Au venit pescarusii de la Atlantic si le-au pescuit una cate una, ducandu-le ca semn de pace cuvintelor ce vor veni.
Fiindu-le mila de tanti Sofia, care era in magazin si aranja ultimele pungi de pufuleti pe raft, in asteptarea studentilor care tocmai ce incepusera sesiunea, cuvintele viitoare s-au hotarat sa amane operatiunea "taierea razelor soarelui in jumatate".
Minciunile mele imburuienate s-au bucurat si mi-au multumit. In Cartea Cerului s-au sters certificatele lor de nastere si eu am ramas curata, cu memoria plina de jumatati de cuvant, si de povesti nemuritoare.