Mi-am închis cu o cheie de cristal sufletul în faţa zorilor de zi.
Ploaia spală piatra de la intrarea în mormânt.
Şi nu mai ştiu dacă e al meu numele
Dacă e al cerului meu sau al pământului-pământ.
Mi-am încuiat cu cheia de cristal uşa de intrare în calvar
Şi am adunat stoluri, stoluri, ideile şi muzicile, notele şi fericirile,
Şi freamătă cu picioarele străvezii păşind pe piatra cea rece.
Nu mai e al meu demult, numele,
L-au şters ploile şi lacrimile şi sorii cei trei, îngemănaţi,
Nu mai e a mea lumea demult,
Au răpit-o aceia cu ochii înneguraţi.
Mai am doar tăciunele din ochii călăului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu