Sa scriem, zic.

Experiment.

O sa scriu in fiecare zi un text de la acelasi calculator, fara sa folosesc niciun creion sau pix sau hartie si o sa sa ma observ in timpul asta, si dupa ce scriu. O sa observ reactiile pe care le au degetele mele, reactiile creierului, musai sa fie ceva modificare in timpul asta, ca sa arat eu cum influenteaza scrisul la calculator puterea si acuitatea exprimarii unei tinere de 28 de ani neimpliniti si implinitori pe jumatate.

Cat timp o sa scriu.

Nu stiu. Din cate stiu eu drepre cercetare (sac! ca suna bine), trebuie sa stabilesc un interval de timp in care sa derulez expermentul asta, ca sa fie cu folos, adica ca sa pot observa ceva. Si sa trag concluzii. Care vor ajuta la ceva, o sa fie publicate, eu o sa merg la un festival de carte sau la ceva conferinta educationala, sau cu tematica psihologica, sau ceva de genul "Alienarea mainii in secolul al douazecisiunulea – Marturiile unei tinere de 28 de ani neimpliniti, surprinse zilnic de tanara in cauza in timp ce sedea pe sau langa canapeaua ei neagra, intr-un living maaaaaare si aproape gol, in Revere, Massachussets, SUA". Lung titlu. Nu stiu daca m-or lasa astia sa particip la conferinta, sau va trebui sa il schimb. Titlul, da.

Anyway, cum ar zice americanul sau hispanicul sau orice alt cetatean din Revere, Massachusets, si nu numai, va ganditi probabil de ce vreau eu sa fac experimentul asta.

M-am tot gandit ca vreau sa fiu celebra. Eu cred ca merit. Cred ca orice roman merita sa fie celebru, mai ales un roman care a plecat de-acasa sa ajunga intr-un living cu o canapea neagra in Revere. Care, va sa zica, a adoptat cu bratele deschise provocarea vietii lui, sa vina el la americani. Si dupa aia, cand se intoarce acasa, dupa ce a cartografiat in fiecare zi (neaparat) societatea asta ingrata si plina de defecte (acum doua saptamani au iesit doi la maraton si au omorat oameni; asa ceva nu se intampla in Europa civilizata), sa rosteasca plina de emfaza, la ceremonia de lansare a cartii (musai sa fie o ceremonie, ca doar tanara in cauza vrea sa fie celebra): "M-am intors acasa pentru ca iubesc Romania". Si lumea sa bata din palme. Si uite asa am devenit erou national, intoarsa in tara din indepartata si ingrata America, dupa cum am zis, la o Romanie plina de potential, mult potential. A mea Romanie, si al meu potential, mereu in asteptare.

In asteptare de a fi descoperit si utilizat la maxim, ca sa iesim si noi, dom'le, din conul asta de umbra unde ne-a varat istoria. Si a inchis usa dupa noi. Si lumina. Stam acolo la intuneric, sa meditam la faptele noastre si la comunisti si la Basesti si la cate si mai cate.

Pe curand.

Am plecat sa numar zilele pana cand o sa devin celebra si sa ma gandesc ce imagine sa am si ce rochie o sa port la ceremonie. Am zis.